După tot scandalul legat de faptul că noul Cod Fiscal nu a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta a anunțat care va fi soluția pentru ca prevederile pachetului legislativ să intre în vigoare. Ponta a spus că vrea să se organizeze o sesiune extraordinară pentru ca noul Cod Fiscal să fie din nou supus votului. El a explicat că este important ca parlamentarii să se reunească în ședință cât mai repede, astfel încât Codul să fie readoptat până la 1 septembrie. În același timp, premierul speră ca acest pachet legislativ să fie votat de cât mai mulți aleși, chiar dacă liberalii și-au schimbat radical atitudinea. „Nu știu dacă aleșii din PNL erau în deplinătatea facultăților... electorale, ca să zic așa, atunci când au votat Codul Fiscal. Atunci au zis că e bun, acum s-au întors împotrivă. Cert este că, la 1 septembrie, noul Cod Fiscal trebuie să fie în vigoare”, a spus Ponta. Potrivit procedurilor legislative, dacă acest pachet normativ va fi aprobat din nou, președintele va fi obligat să îl promulge.