Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că sesiunea aferentă depunerii proiectelor pentru Măsura 322 submăsura d) “Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010”, se prelungeşte până la 31 august. Sesiunea a fost prelungită conform notei nr. 61.560 din 25.07.2011, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii. Potrivit APDRP, cererile de finanţare pentru Măsura 322, submăsura d) pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit de luni până vineri, între orele 9:00 şi 14:00. În ultima zi a sesiunii (31 august 2011) proiectele pot fi depuse până la ora 12:00. După această oră, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine se blochează automat făcând imposibilă introducerea cererilor de finanţare.