Sesizarea CSM privind decizia Senatului în cazul lui Şova, discutată de CCR pe 8 aprilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sesizarea CSM privind decizia Senatului în cazul lui Şova, discutată de CCR pe 8 aprilie

Politică 31 Martie 2015 / 11:39 225 accesări

Sesizarea formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), privind decizia Senatului de respingere a cererii DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, va fi discutată de judecătorii constituţionali pe data de 8 aprilie. Sesizarea CSM, prin care se cere soluţionarea posibilului conflictul juridic dintre puterea judecătorească şi cea legislativă, a fost înregistrată luni la Curtea Constituţională (CCR). Instituţia a stabilit că în 8 aprilie va dezbate solicitarea Consiliului. Consiliul a sesizat CCR cu privire la faptul că Senatul a respins solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova, fără a emite o hotărâre şi după ce majoritatea senatorilor prezenţi, în condiţii de cvorum, au votat pentru aprobarea cererii procurorilor. În sesizare se arată că, potrivit articolului 76 din Constituţie, hotărârile celor două camere ale Parlamentului, ca şi legile ordinare, "se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră", în condiţiile în care numărul membrilor prezenţi este de jumătate plus unul din numărul membrilor camerei respective pentru întrunirea cvorumului, prevăzut în articolul 67 din Legea fundamentală. Hotărârile privind regulamentele camerelor, ca şi legile organice, se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei camere. "Din prevederile articolului 173 din Regulamentul Senatului rezultă că asupra cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării, Senatul hotărăşte cu votul majorităţii membrilor săi, ceea ce înseamnă că asupra unei astfel de cereri Senatul se pronunţă printr-o hotărâre. Cum situaţia cererilor de încuviinţare a reţinerii şi arestării nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. 1 al art. 76 - neimplicând o hotărâre privind regulamentele camerelor - şi nici vreuneia dintre celelalte situaţii pentru care Constituţia prevede că hotărârile se adoptă cu o majoritate absolută (...), este evident că majoritatea cerută de Constituţie pentru adoptarea hotărârii prin care se încuviinţează reţinerea şi arestarea este cea prevăzută la alin. 2 al art. 76 - votul majorităţii membrilor prezenţi", argumentează preşedintele CSM Marius Tudose.

Taguri articol


12