Sesizarea PDL privind legea votului uninominal, dezbătută pe 27 iunie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curtea Constituţională, chemată iar să-şi dea cu părerea

Sesizarea PDL privind legea votului uninominal, dezbătută pe 27 iunie

Politică 06 Iunie 2012 / 00:00 393 accesări

Curtea Constituţională a României (CCR), cea suspectată de-a lungul vremii că a fost “înzestrată” numai cu personaje docile Cotrocenilor, a stabilit că va dezbate în 27 iunie sesizarea PDL privind legea votului uninominal. La sfârşitul lunii mai, PDL a depus la CCR o sesizare privind legea votului uninominal. Deputatul PDL Sulfina Barbu a anunţat atunci că legea nu poate fi acceptată de democrat-liberali, deoarece încalcă prevederile constituţionale, nerespectându-se rezultatul referendumului privind numărul de parlamentari. În 22 mai, proiectul de lege privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur a fost adoptat la vot final de plenul Camerei Deputaţilor. Reacţia pedeliştilor este foarte ciudată şi nefirească în condiţiile în care Traian Băsescu, “tatăl lor spiritual”, a declarat că “votul uninominal necompensat într-un singur tur la alegerile din 2012 ar fi o soluţie corectă“. Iniţiativa legislativă a USL propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă. Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cele mai multe voturi în colegiile în care candidează. “La nivelul colegiilor uninominale se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat”, se arată în textul propunerii de lege. Plenul a respins un amendament al PDL prin care se propunea reducerea numărului de parlamentari la 300.



12