Sevastian Iovănescu a debutat cu dreptul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Aer nou" la FC Farul II Constanţa

Sevastian Iovănescu a debutat cu dreptul

Sport 10 Octombrie 2006 / 00:00 1835 accesări

De săptămîna trecută, a doua echipă a Farului are o nouă conducere tehnică. Probabil nemulţumită de rezultatele din primele nouă etape al campionatului (3 victorii, un egal şi 5 înfrîngeri), conducerea executivă a “rechinilor” i-a înlocuit pe Vasile Mănăilă şi Mugurel Cornăţeanu cu cuplul Sevastian Iovănescu - Marian Florea. Sevastian Iovănescu a preluat banca tehnică a celei de-a doua echipe a Farului după ce în primele nouă etape a pregătit Clubul Sportiv Orăşenesc Ovidiu. După ce realizase promovarea în vară, cu formaţia din Ovidiu, Iovănescu reuşise un parcurs excelent, lăsînd echipa pe locul secund în clasamentul Seriei a II-a a Ligii a III-a. “Rezultatele bune obţinute cu CSO Ovidiu au determinat conducerea Farului să-mi solicite să preiau banca tehnică a echipei a doua. Oricum eu activam şi la FC Farul, unde pregăteam o grupă de copii”, a declarat Iovănescu. Despărţirea de formaţia din Ovidiu a fost grea pentru noul tehnician al formaţiei FC Farul II, care colaborase perfect cu jucătorii. “La Ovidiu am lucrat cu jucători exemplari şi cu un colectiv de oameni deosebiţi. Am colaborat perfect cu primarul Ion Podaru şi consilierii Crudu şi Stan, care au dorit cu adevărat performanţă la Ovidiu. Chiar dacă puţini erau aceia care dădeau echipei din Ovidiu şanse de supravieţuire în Liga a III-a, am demonstrat că prin muncă şi disciplină se poate face orice”, a completat Iovănescu. Cuplul de antrenori Iovănescu - Marian Florea a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei secunde a Farului, care s-a impus, vinerea trecută, cu 2-0, în deplasarea de la Ulmu. “Bebe” Iovănescu a explicat şi ceea ce doreşte să realizeze la FC Farul II: “Aici strategia este diferită faţă de alte echipe. Nu primează rezultatele, ci promovarea de jucători către echipa mare. Sînt convins că în maxim un an vor fi cel puţin doi jucători care vor promova la Liga I” În etapa următoare a Ligii a III-a la fotbal, FC Farul II va primi, vineri, 13 octombrie, vizita formaţiei Aurora Năvodari.

Taguri articol


12