Şevcenko, implicat într-un accident rutier minor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
INFO EURO 2012

Şevcenko, implicat într-un accident rutier minor

Sport 13 Iunie 2012 / 00:00 255 accesări

Atacantul ucrainean Andrei Şevcenko a fost implicat într-un accident rutier minor, luni seară, după ce a marcat de două ori pentru Ucraina în meciul cu Suedia, scor 2-1, din Grupa D de la EURO 2012, informează cotidianul Segodnya, citat de Record. Şevcenko se îndrepta spre casă când, în momentul opririi la un semafor, maşina sa a fost lovită din spate de un alt automobil. Imediat după ce a coborât din maşină pentru a vedea pagubele produse, Şevcenko a fost înconjurat de fanii care sărbătoreau victoria pe străzile din Kiev.

Optimism în tabăra Angliei

Căpitanul naţionalei Angliei, Steven Gerrard, a declarat, după meciul cu Franţa, că este mulţumit cu această remiză, dar a precizat că el şi coechipierii săi vor trebui să câştige următorul meci. „Suntem mulţumiţi cu acest egal, dar trebuie să câştigăm următorul meci pentru că ne-am propus patru puncte din primele două partide. Vom revedea meciul nostru, dar nu vom reproşa nimic arbitrului. Ar fi prea uşor să ne găsim scuze. Suntem satisfăcuţi, mai ales că avem o echipă tânără. Am obţinut un rezultat bun în faţa unei echipei dificile”, a spus Gerrard. Mijlocaşul Alex Oxlade-Chamberlain a afirmat că este o experienţă uriaşă să debuteze la naţională, într-un meci cu Franţa, la Campionatul European. „Cred că am jucat bine, nimic mai mult. Este o experienţă uriaşă să debutez într-un astfel de meci. Nu ştiu dacă voi juca şi în meciul următor, acest lucru îl va stabili selecţionerul”, a declarat Oxlade-Chamberlain. Echipele naţionale ale Franţei şi Angliei au terminat la egalitate, luni, la Doneţk, scor 1-1 (Nasri 39 / Lescott 30), în primul meci al Grupei D de la EURO 2012.

Evra, supărat pe jocul defensiv al Angliei

Prezent în campionatul englez de şase sezoane, internaţionalul francez Patrice Evra a criticat în termeni duri jocul practicat de Anglia, acuzându-i pe elevii lui Roy Hodgson că sunt principalii vinovaţi pentru lipsa spectacolului. „Suntem frustraţi pentru modul în care s-a încheiat acest meci, cu rezultatul de egalitate. Consider că am jucat mult mai bine decat ei, dar au existat momente în care a părut că se apară cu cincisprezece oameni pe linie. În aceste condiţii a fost cu adevărat dificil pentru noi să găsim spaţiu. Au jucat precum Chelsea contra Barcelonei” a declarat Evra. În schimb, autorul golului Angliei, Joleon Lescott, a venit cu alta explicaţie. „A fost o evoluţie colectivă foarte bună. Am arătat bine şi pe faza de atac, o situaţie de care putem profita şi pe care putem construi pentru viitor. Am avut un plan de joc şi l-am respectat cu stricteţe, iar acum putem fi încrezători înainte de următoarele meciuri. Indiferent de echipa pe care am fi înfruntat-o la prima partidă, nu ne permiteam să pierdem. Acum suntem într-o poziţie bună pentru a ne prezenta la partida cu Suedia”, a spus Lescott.

Suedezii nu renunţă la calificare

Mijlocaşul naţionalei Suediei, Kim Kallstrom, a declarat, luni seară, după înfrângerea din meciul cu Ucraina, că nimic nu este pierdut pentru echipa sa, dar că totul va fi mai greu. „Am vrut să câştigăm şi de aceea suntem aşa trişti. Mai avem două meciuri, cu Anglia va fi greu, dar vom încerca să câştigăm. Nimic nu este pierdut, dar totul va fi mai greu. Absenţa lui Elmander a fost o problemă. Sau nu. Rosenberg a jucat bine”, a spus Kallstrom. În schimb, fundaşul Andreas Granqvist crede că această înfrângere este o mare decepţie: „Ne aşteptam la multă presiune din partea Ucrainei. În repriza a doua noi am fost cei care am presat, dar faptul că am fost egalaţi repede ne-a făcut mult rău. Este o mare decepţie, am sperat că vom câştiga. Speranţe mai sunt, mai ales că celelate două echipe din grupă au terminat la egalitate”. Reprezentativa Ucrainei a învins, luni seară, cu scorul de 2-1 (Şevcenko 55, 62 / Ibrahimovici 52), selecţionata Suediei, într-un meci disputat la Kiev, în prima etapă a Grupei la EURO 2012.

Hamren şi-a criticat elevii

Selecţionerul naţionalei Suediei, Erik Hamren, a afirmat, după înfrângerea din meciul cu Ucraina, că echipa sa ar fi meritat un rezultat de egalitate, deşi nu toţi jucătorii au fost la nivel maxim. „Prima repriză a fost plictisitoare, deoarece jucătorii ambelor echipe au fost nervoşi şi au greşit mult. În partea a doua am început mai bine, am fost mai precişi, am dus balonul mai repede în ofensivă şi am marcat. Din păcate, am fost egalaţi repede. În ultimele douăzeci de minute, când nu mai aveam nimic de pierdut, am jucat aşa cum aş fi vrut să o facem de la început. Meritam un rezultat de egalitate ţinând cont de ocaziile avute. Acest rezultat nu este însă o surpriză, ştiam potenţialul Ucrainei. Înainte de începerea turneului final am spus că avem nevoie de unsprezece jucători la nivel maxim, astăzi nu au fost decât cinci sau şase. Nu am avut nivelul pe care ni l-am dorit, am greşit în plan tehnic, tactic şi al curajului. Pot spune că în prima repriză am fost laşi”, a afirmat Hamrin, care a criticat atitudinea elevilor săi. „Trebuie să ne gândim la prezent, deoarece meciurile cu Anglia şi Franţa sunt încă departe. Ne-am pregătit bine pentru meciul cu Ucraina, dar din păcate nu există concurenţă în echipă. Nu sunt mulţumit de prestaţia de astăzi, mă aşteptam la mult mai mult. Acum trebuie să ne adunăm, să înţelegem ce nu a funcţionat. Fotbalul este astfel, uneori câştigi, alteori pierzi şi trebuie să ştii cum să faci faţă fiecărei situaţii”, a precizat Hamren.



12