Curtea de Apel Constanţa a judecat, ieri, recursul formulat de Sever Mureşan împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-i respinge contestaţia în anulare prin care refuză să plătească suma de 100 milioane de dolari despăgubiri către fosta Banca Dacia Felix. El susţine că a fost deja condamnat în Elveţia pentru această faptă şi nu vrea să plătească de două ori pentru aceeaşi infracţiune. Avocatul lui a ceut instanţei să desfiinţeze hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa, care nu a înţeles că Sever Mureşan a fost achitat pentru fapta penală, care, de altfel, s-a prescris până la finalizarea procesului, iar răspunderea civilă faţă de fosta Banca Dacia Felix nu mai există de vreme ce Mureşan a fost judecat şi condamnat deja în Elveţia pentru devalizarea băncii la care a fost acţionar majoritar în urmă cu 15 ani. „Am adus personal din Elveţia toate documentele necesare, vreo 150 de kg, pentru a demonstra că a fost efectuată o expertiză care mă declară nevinovat şi că am plătit deja suma care mi se solicită şi în acest dosar, cam 100 milioane de dolari. Faptele de care am fost acuzat în Franţa, evaziune fiscală şi instigare la omor, şi de care am fost achitat, mi-au fost înscenate cu un singur scop, acela de a nu finaliza acest dosar cu Banca Dacia Felix. Sper ca astăzi să punem capăt celor 15 ani de procese şi toate scenariile să ia sfârşit!”, a susţinut Sever Mureşan în faţa instanţei, care a amânat pronunţarea sentinţei pe 24 martie. Reamintim că Mureşan a fost acuzat, alături de Mircea Horia Hossu, de înşelăciune, fals material în înscrisuri, uz de fals, abuz în serviciu şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii. Procesul s-a aflat pe rolul instanţelor timp de 12 ani şi s-a plimbat pe mesele mai multor magistraţi, începând cu Judecătoria Cluj-Napoca, de unde a fost strămutat, în aprilie 1998, la Judecătoria Suceava, ulterior dosarul ajungând la Constanţa. Cei doi au fost achitaţi, dar au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1993 - 1995, în calitate de preşedinte al unor societăţi comerciale cu sediul în România şi în străinătate, dar şi ca membru în Consiliul de Administraţie, Mureşan ar fi obţinut de la Dacia Felix credite în valoare de peste o mie de miliarde de lei vechi. Motivul oficial era achiziţionarea de oţel-beton, care urma a fi exportat către societatea Cadewel Investment Ltd., din Insulele Virgine, al căror administrator era. Potrivit procurorilor, pentru acoperirea rambursării creditelor, Mureşan, în înţelegere cu Hossu, ar fi întocmit şi folosit documente financiar-bancare false. Atât în prima fază procesuală, cât şi la rejudecare, magistraţii i-au achitat de orice faptă penală.