Conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului a aprobat, ieri, ca directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, să adreseze, în 30 martie, un mesaj în faţa Parlamentului, urmând ca şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să-şi spună punctele de vedere. Secretarul Camerei, Sever Voinescu, a arătat ...
Deputatul democrat - liberal Sever Voinescu a declarat că între PD-L şi PNL există „o cantitate uriaşă de neîncredere”, adăugând că PD-L, fiind partidul cel mare în această relaţie, trebuie să fie cel înţelept şi „fără pic de aroganţă” în raport cu liberalii. Pe de altă ...
Vicepreşedintele PD-L Valeriu Stoica a declarat, sâmbătă, că toate partidele aflate la guvernare după 1990, inclusiv PD-L, au politizat instituţiile, „spirala politizării” ducând la „dezastrul” din multe domenii, iar PD-L, deşi vorbeşte despre depolitizare, nu face acest lucru. La ...
Vicepreşedintele PD-L, deputatul Ioan Oltean, a declarat că alegerile de la vârful PD-L vor fi interesante, dar Convenţia Naţională a PD-L nu va fi una a „cuţitelor lungi, a parilor şi a altor arme de bătaie corp la corp“. Oltean a amintit că există două variante care se discută acum, ca ...
Când democrat liberalii nu au de cine să se ia pe scena politică, se mănâncă între ei, dând dovadă de un veritabil canibalism politic. Despre Băsescu se poate spune că este cel mai mare devorator politic dacă ne gândim că, într-o perioadă relativ scurtă, a reuşit să consume atât “carne” ...
Premierul Emil Boc va fi invitat pe 1 Martie, la solicitarea PD-L, în plenul Camerei Deputaţilor pentru a vorbi despre rolul Parlamentului României în contextul european constituţional stabilit de Tratatul de Lisabona. În acest sens, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea PD-L privind ...
Deranjat probabil de problemele din PD-L, partid care l-a propulsat pentru a doua oară la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu iese la atac prin interpuşi. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu apreciază că în spatele discursurilor reformiste ale democrat-liberalilor Cristian Preda, Monica Macovei ...
Scriam ieri că toate cele trei mari partide din România trag linie şi îşi fac socotelile, după doi ani electorali foarte aglomeraţi. Partidul Democrat-Liberal se laudă că are scorul cel mai bun, deoarece consideră că a câştigat ultimele patru runde de alegeri. Eu nu mai ţin minte rezultatele comparative ...
Ca orice partid mare aflat la guvernare, PD-L se confruntă cu frământări interne serioase. Chestiunea identităţii şi cea a resurselor umane par să fie subiectele cele mai pasionale. Fără să avem vreo luare de poziţie oficială din partea singurului şi adevăratului conducător al partidului - este vorba ...
Democrat-liberalii vor discuta, sâmbătă, la Colegiul Director, despre eventuala schimbare din funcţie a liderului de grup al deputaţilor PD-L, Mircea Toader, care a stârnit nemulţumirile colegilor săi. Surse din PD-L susţin că deputaţii partidului îi reproşează liderului Mircea Toader lipsa de organizare ...
Partidul care este condus din umbră de însuşi preşedintele ţării, cel care confundă numele oraşului basarabean Cahul, cu Kabul, capitala Afganistanului, ei bine, acest partid s-a hotărât să-şi primenească imaginea, deşi cred că vom avea de-a face cel mult cu un „lifting” politic, ca să ...
Portocala politică a lui Boc şi Băsescu a început să se treacă, motiv pentru care mai marii din PD-L doresc o schimbare de nume, de siglă şi de doctrină sau, mai bine zis, intrarea în “legalitate” în ceea ce priveşte doctrina. Dacă până acum PD-L a fost un partid în bătaia vântului, acum ...
Greşeala involuntară de tipar care a dus la „inventarea” unui nou substantiv politic în limba română a făcut celebru un text publicat de Sever Voinescu într-un ziar bucureştean. S-a comentat mult pe această temă, dar nimeni nu a pus degetul pe rană. Deşi articolul respectiv l-a pus pe deputatul ...
N-am ştiut că există un asemenea concept politic până când nu l-a inventat ad-hoc Sever Voinescu! Săptămâna trecută am avut norocul, cu totul întâmplător, să prind o dezbatere televizată captivantă, dar de un remarcabil nivel intelectual, în care schimburile de idei au avut loc între deputatul PD-L ...
Alegerile au trecut, Traian Băsescu a reuşit să obţină cel de-al doilea mandat de preşedinte, astfel că acum pedeliştii nu mai au de ce să fraudeze şi propun sistemul de vot prin corespondenţă pentru românii din diaspora. Interesant este faptul că introducerea votului prin corespondenţă a fost asumată ...
Ieri vorbeam despre faptul că se apropie sezonul congreselor în cele trei mari partide româneşti care au participat la lupta pentru funcţia supremă în stat. Am început analiza supremă cu PSD-ul, pentru că are situaţia internă cea mai complicată. Astăzi continuăm cu PD-L-ul, supranumit, din motive lesne ...