Sexul în spaţiu dăunează săntăţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sexul în spaţiu dăunează săntăţii

Monden 15 Martie 2013 / 00:00 443 accesări

Turiştii spaţiali care sperau să intre în curând în mult râvnitul ”220-mile high club”, adică clubul de la altitudinea de 220 de mile, au fost readuşi cu picioarele pe Pământ de un studiu recent. ”Mile high club” este un termen argotic din limba engleză care se aplică, colectiv, persoanelor care întreţin raporturi sexuale atunci când se află la bordul avioanelor. Staţia Spaţială Internaţională se află la o altitudine de circa 220 de mile. Experimentele recente, realizate pe plante, au demonstrat faptul că schimbările de gravitaţie sau lipsa acesteia sunt vătămătoare pentru celule şi ar putea conduce la declanşarea unor boli potenţial letale, precum cancerul şi maladia Alzheimer.

Zvonurile potrivit cărora astronauţii ruşi şi americani au făcut deja sex în spaţiu circulă de peste un deceniu, însă NASA şi Guvernul rus au negat de fiecare dată acest lucru. Oamenii de ştiinţă susţin că lipsa gravitaţiei afectează procesele implicate în reproducţie şi poate să cauzeze apariţia unor boli cerebrale şi chiar a cancerului. Cercetătorii canadieni din cadrul Universităţii din Montreal, autorii acestui studiu, au descoperit faptul că gravitaţia modelează structurile în formă de autostradă din interiorul celulelor care asigură creşterea şi funcţionarea organelor reproductive masculine la plante, tubul cu polen.

Interiorul unei celule animale şi vegetele seamănă cu un oraş, cu ”fabrici” denumite organite celulare, care au rolul unor manufacturi, de a produce energie şi de a procesa reziduurile. O reţea de ”autostrăzi” intracelulare asigură comunicarea dintre aceste ”fabrici” şi transportul unor ”vehicule-cargo” între ele, dar şi între interiorul şi exteriorul celulei. Celulele vegetale au un sistem de astfel de ”autostrăzi” care este extrem de aglomerat. Deşi oamenii au ajuns deja în spaţiu de peste 50 de ani, este puţin probabil ca ei să fi întreţinut raporturi sexuale în spaţiu, în ciuda introducerii echipelor mixte de astronauţi, în 1983. NASA şi Guvernul rus nu interzic explicit raporturile sexuale de la bordul Staţiei Spaţiale, regulamentele agenţiilor spaţiale recomandă ca relaţiile de încredere şi standardele profesionale să fie menţinute tot timpul pe durata misiunilor spaţiale.

Potrivit specialiştilor, sexul în spaţiu va deveni o realitate în cele din urmă, întrucât viitoarele misiuni spre Marte cu echipaj uman la bord vor avea nevoie de câţiva ani pentru a ajunge la destinaţie, iar abstinenţa sexuală pentru o perioadă atât de îndelungată ar reprezenta o cerinţă prea dură pentru majoritatea oamenilor. În plus, sexul va constitui o parte naturală din viaţa de pe viitoarele baze lunare şi marţiene, cu atât mai mult cu cât scopul este acela de a stabili, într-o bună zi, colonii care să se întreţină singure. Dezvoltarea transporturilor spaţiale private va deschide şi mai mult uşa către practicarea sexului în spaţiu. Compania Virgin Galactic speră să înceapă să trimită turişti în spaţiul suborbital, anul viitor. Compania britanică a refuzat deja o ofertă de un milion de dolari ce provenea de la un întreprinzător nespecificat care dorea să producă un film cu scene reale de sex în spaţiu.

Taguri articol


12