Sezonul estival 2007, ratat înainte de a începe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sezonul estival 2006 este catalogat de către operatorii de turism drept unul dezastruos, iar principalele probleme identificate au fost lipsa de ambient şi cea a voinţei politice. Numărul turiştilor străini sosiţi pe litoral s-a redus la jumătate faţă de 2005, iar pentru sezonul următor se preconizează că va fi şi mai redus, în condiţiile în care cei mai importanţi tour-operatori europeni au renunţat la destinaţiile româneşti. După ce doi ani la rînd turismul de litoral a fost distrus de hotărîri dictate de la centru, operatorii din turism au concluzionat că trebuie să aibă încredere în forţele proprii şi să nu mai ceară ajutor de la Guvern. Hotelierii participanţi la cea de-a XVII-a ediţie a Bursei de Turism Litoral 2007, care are loc în aceste zile la Mangalia, au anunţat că pentru sezonul estival viitor nu vor majora tarifele comparativ cu 2006. În plus, de la anul, pe litoralul românesc se va practica şi sistemul „all inclusive”.

Sezonul estival 2007, ratat înainte de a începe

Eveniment 22 Septembrie 2006 / 00:00 1141 accesări

Tarifele prezentate pentru sezonul estival 2007 de către cei 50 de hotelieri de pe litoral participanţi la cea de-a XVII-a ediţie a Bursei de Turism Litoral (BTL) 2007, care are loc în aceste zile, la Mangalia, se situează la nivelul celor praticate în 2006. Potrivit hotelierilor, motivul păstrării tarifelor din acest an este concurenţa de pe piaţă, structuri noi venind cu promovare "agresivă" şi cu tarife mici la cazare. Conform Luciei Morariu, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), dacă hotelierii majorau tarifele riscau să iasă de pe piaţă. În 2007, într-un hotel de o stea, la începutul sezonului, tariful de cazare va fi de 17 lei de persoană, iar în mijlocul sezonului, în perioada 11 iulie - 20 august, va ajunge la 40 lei. La complexurile hoteliere clasificate la două stele, cazarea va costa, în luna mai, între 24 şi 28 lei/persoană, în cameră dublă, şi între 34 şi 45 lei/persoană, în apartamente. În vîrful sezonului 2007, tarifele de cazare vor ajunge la 75 lei/persoană, în cameră dublă, şi la 120 lei, în apartamente. Pensiunea completă va costa un turist aprox. 70 lei/zi. La hotelurile de trei stele, în camera dublă, un loc de cazare va costa 45 lei/persoană în luna mai, 80 lei în prima parte a lui iulie şi 97,5 lei/persoană pînă la 20 august. Turiştii au inclus în ofertă micul dejun. "Noi ne străduim să vindem litoralul, de aceea există BTL, care este un prilej de întîlnire între tour-operatori şi prestatori. Se pare că hotelierii au înţeles că nu există loc de a creşte tarifele. Lucrul acesta, însă, nu ne va ţine de cald un sezon întreg, care va avea de suferit de pe urma sezonului 2006. Sezonul 2007 va fi unul prost, pentru că va fi proiecţia sezonului acesta, dar noi va trebui să contracarăm cu oferte şi să depăşim efectele negative", a declarat preşedintele ANAT Regiunea Sud-Est, Corina Martin.

În acest cadru, vicepreşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), Ion Dănuţ Jugănaru, a prezentat evoluţia comparativă a principalilor indicatori statistici privind turismul de litoral, pe primele şapte luni ale anilor 2005 şi 2006. Astfel, numărul turiştilor sosiţi, în perioada ianuarie-31 iulie 2006, a fost de 441.617 persoane, faţă de 444.421 persoane în perioada similară din 2005, înregistrîndu-se o scădere de 0,6% (2.804 turişti). Durata medie a sejurului în 2005 a fost de 5,1 zile, scăzînd, în 2006, la 4,7 zile. O scădere însemnată, de 8,6%, a înregistrat în 2006 şi numărul înnoptărilor în structurile de primire de pe litoral, acestea ajungînd de la 2.276.682 în perioada ianuarie-31 iulie 2005, la 2.080.422 în acelaşi interval din 2006. Potrivit datelor statistice, numărul turiştilor străini a scăzut în prima parte a anului 2006 cu 19.087 faţă de aceeaşi perioadă din 2005, ajungînd la 45.217 persoane. Veştile proaste nu se opresc însă aici din moment ce toţi cei prezenţi la BTL au precizat că numărul turiştilor străini va fi şi mai mic anul viitor, în condiţiile în care cei mai importanţi operatori europeni au renunţat la destinaţiile româneşti: TUI şi-a anulat toate charterele de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru 2007, Neckerman şi-a diminuat contribuţia, singurii care mai există pe piaţa românească fiind ITS. Aceştia din urmă au fost catalogaţi drept "eroi" de către prim-vicepreşedintele ANAT, deoarece riscă foarte mult, ITS fiind singurul tour-operator străin care mai aduce turişti cu zboruri charter pe aeroportul constănţean. "Dacă nu pregătim foarte bine sezonul 2008, începînd de acum şi pe tot parcursul anului viitor s-ar putea să avem surprize şi mai neplăcute", a declarat Ion Dănuţ Jugănaru. El a tras un semnal de alarmă şi asupra numărului mare al turiştilor cazaţi "la negru". La rîndul său, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Livia Sima, a precizat că eradicarea acestui fenomen "este un vis". "Inspectorii noştri nu pot intra în locuinţele private pentru că în acel moment se crează ad-hoc o coaliţie între turist şi gazdă, care declară că sînt prieteni. Rolul nostru s-a terminat în acel moment", a spus Livia Sima.

"Problemele principale ale sezonului au fost de ambient şi de lipsă de voinţă politică"

Potrivit secretarului general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Rădulescu, în sezonul viitor vor fi trei hoteluri de pe litoral care vor practica sistemul "all inclusive", cîte unul în Mamaia, Eforie şi Jupiter, acest lucru fiind posibil întrucît proprietarul hotelului deţine şi barul şi restaurantul. El a precizat că "al inclusive" este un concept abordat în mod diferit de fiecare structură de primire în parte. "Preţul serviciului de masă « all inclusive » este 75% din costul a trei mese cu meniu fix. « All inclusive » reduce costurile", a declarat Dragoş Rădulescu. Potrivit Luciei Morariu, acest sistem nu este cerut de turiştii români, care preferă, în majoritatea cazurilor, servicii parţiale de masă sau doar de cazare.

În altă ordine de idei, Dragoş Rădulescu a precizat că în urma sezonului estival 2006, factorii implicaţi în turism au tras mai multe "învăţăminte". "Am ajuns la concluzia că trebuie să avem încredere în forţele noastre proprii şi să cerem mai puţin ajutorul autorităţilor centrale", a spus Rădulescu. Afirmaţiile sale au fost întărite de către Lucia Morariu, care a declarat că în 2006 au fost înregistrate foarte multe reclamaţii din partea turiştilor, nemulţumiţi, în primul rînd, de ambient. "În plin proces de vînzare a pachetelor turistice se desfăşura scandalul plajelor, care a durat o lună jumătate. Gradul de nemulţumire al turiştilor a fost unul major. În prima parte a sezonului, turiştii au venit pe litoral cu 20% mai puţini, de frica faptului că nu vor fi lăsaţi să îşi pună cearşaful pe plajă. Problemele principale ale sezonului au fost legate de ambient şi de lipsa voinţei politice pentru a face ceva. Sînt hoteluri de 1-2 stele care au deschis numai o lună sau două, pentru că nu au avut pentru cine să funcţioneze", a declarat Lucia Morariu. La rîndul său, preşedintele ANAT Regiunea Sud-Est, Corina Martin, a precizat că sezonul 2006 a fost unul "spectaculos", dar nu din cauza încasărilor realizate. Ea a adăugat că, în România, niciunul dintre ministere nu ia în seamă implicaţiile pe care le pot avea asupra turismului anumite decizii legislative, făcînd referire la propunerea Ministerului Educaţiei de a începe anul şcolar 2007-2008 la 1 septembrie. "Dacă Guvernul nu afirmă clar care îi sînt priorităţile după care să îşi coordoneze activitatea, fiecare minister face ce îl taie capul. Nu exisă comunicare şi consultare", a declarat Corina Martin.



12