Plajele vor fi administrate de hotelieri şi autorităţi locale în baza unor contracte de asociere încheiate cu Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), potrivit unor modificări legislative promovate pentru eliminarea intermediarilor dintre stat şi proprietarii unităţilor de cazare. Guvernul a aprobat ...
PRM Constanţa are doi preşedinţi! Unul mai preşedinte decît celălalt. În curînd, PRM Constanţa s-ar putea să aibă mai mulţi preşedinţi decît activităţi. În această formaţiune politică, din cîte constat, creşte numărul de preşedinţi pe cap de peremist. E ca în povestea cu PIB-ul. PRM ...
În urmă cu aproape un an, sudul litoralului arăta astfel: gunoaie, spaţiu verde neamenajat, clădiri abandonate sau aflate într-o stare avansată de degradare şi operatori de turism nepăsători. Aceasta era starea de fapt constatată în staţiunile din sudul litoralului de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac ...
Primăria Mangalia, cu sprijinul Ministerului Turismului, organizează în zilele de 1 şi 2 mai 2009, un impresionant spectacol de lumini şi sunet. Potrivit Primăriei, evenimentul este dedicat în special tinerilor, pe care-i aşteaptă două nopţi şi trei zile de distracţie continuă pe plajele şi în ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), Răzvan Murgeanu, au inaugurat, ieri, demararea lucrărilor proiectului cu fonduri PHARE „Turism Balnear şi de Agrement Mangalia”. Potrivit primarului, proiectul valorează aprox. 5 ...
Pentru a face faţă sezonlui estival, conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) 63 de agenţi detaşaţi. „Avem semnale că numărul de agenţi solicitaţi de noi va fi acceptat. 63 este numărul minim de detaşaţi de care avem ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a avut o întîlnire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), la care au participat Răzvan Murgeanu, secretar de stat, şi Dorin Lazia, director general al ARGOS SA, pentru a discuta ultimele detalii privind derularea proiectului cu fonduri PHARE „Turism ...
Ministrul Turismului, Elena Udrea, prezentă pe litoral cu ocazia sărbătorilor de Paşte, a declarat că, începînd din această vară, litoralul românesc îl va depăşi pe cel din Bulgaria, iar românii nu vor mai pleca peste graniţă, la mare. „Paştele pe litoral e un prim pas pentru o tradiţie pe care ...
Sala de conferinţe a Hotelului President din Mangalia a fost ieri gazda celei de-a doua întruniri a Grupului Operativ de Lucru România - Bulgaria. La întîlnire au participat primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, primarul oraşului Balchik - Bulgaria, Nikolay Anghelov, directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru ...
Cea de-a 60 - a Olimpiadă Naţională de Matematică, găzduită de Mangalia, care a beneficiat de sprijinul financiar şi logistic al autorităţilor judeţului Constanţa, a fost un real succes. Aceasta este concluzia tuturor organizatorilor, atît a administraţiei judeţului, cît şi a profesorilor de la ...
Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a avut, marţi, la Bucureşti, o întîlnire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), la care au participat secretarul de stat Răzvan Murgeanu, directorul general al Argos SA, Dorin Lazia, directorul de şantier Grigore Fundătureanu şi liderul de proiect Innocsa ...
Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) a anunţat, ieri, că a finalizat operaţiunea de pregătire a plajelor pentru începerea sezonului estival, în cursul acesteia fiind adunate aproape 700 de tone de deşeuri şi peste 1.200 de tone de scoici. Potrivit DADL, lucrările de pregătire a plajelor pentru sezonul ...
Apropierea datei de 1 Mai îmi aduce aminte de un reper important: începe sezonul estival. Ca orice constănţean stabilit la Bucureşti, mă întorc de fiecare dată “acasă” cu tot soiul de speranţe, mai mult sau mai puţin justificate. Oraşul copilăriei şi adolescenţei mele are şi bune şi rele ...
Comuna Costineşti se pregăteşte pentru noul sezon estival. \"Lucrările pentru cel mai important proiect al Costineştiului, pentru anul 2009, vizează finalizarea lucrărilor de amenajare şi consolidare a falezei pînă la hotarul cu comuna Tuzla, iar termenul propus pentru recepţia lucrărilor este 15 mai, anul ...
Peste 30.000 de români au făcut pînă în prezent rezervări pentru vacanţa de Paşte în ţară, iar săptămîna viitoare agenţiile de turism se aşteaptă să vîndă alte 20.000-30.000 pachete, cifrele fiind mai mici comparativ cu acelaşi interval din 2008, cînd Paştele a fost însă apropiat ca dată de 1 ...
Aleşii locali din Eforie au aprobat, în ultima şedinţă de Consiliu Local, studiul de fezabilitate destinat proiectului de deviere a reţelei electrice din şoseaua de legătură Eforie Nord - Eforie Sud. Potrivit afirmaţiilor primarului oraşului, Ovidiu Brăiloiu, între Eforie Nord şi Eforie Sud este ...