Sfântul Antonie s-a născut în jurul anului 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie creștină înstărită. La vârsta de 20 ani, deși părea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis să-și împartă averea săracilor. În primul moment s-a retras spre marginea orașului natal, mai apoi s-a stabilit într-o necropolă abandonată, impunându-și un ascetism sever. La vârsta de 35 ani, năzuind spre o izolare totală, s-a stabilit într-o fortăreață părăsită din deșert: Pispir (Deir al-Maimun), unde a petrecut 20 de ani de viață ascetică. Mai apoi, în încercarea de a evita orice contact cu lumea, s-a retras într-un loc inaccesibil, în deșertul de pe malul drept al Nilului. Aici a rămas o perioadă de 50 de ani, până la moartea sa, în anul 356. Deși Sfântul Antonie nu a fost organizatorul monahismului creștin, totuși este perceput ca un "părinte fondator”. Influența sa extraordinară, precum și fascinația pe care persoana sa a exercitat-o asupra contemporanilor retrași în pustie, marchează, în mod real, începutul "mișcării” ce avea să se răspândească rapid în întreaga lume creștină.