Sfântul Dumitru este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie. Sărbătoarea este cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin ortodox.
În tradiţia populară românească este considerat patronul păstorilor, cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. De aceea, se spune, ciobanii află de ziua Sfântului Dumitru cum va fi iarna.
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dumitru are loc la 26 octombrie și este urmată de cea a Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, ocrotitorul Bucureştiului, ocazie cu care sunt scoase la Patriarhie moaştele Sfântului și are loc un pelerinaj.
Cine a fost Sfântul Dumitru
Hagiografia tradițională spune căSfântul Dumitrua fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine sub conducerea împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius.
Alte izvoare ne spun căSfântul Dumitruera un nobil, ofițer, proconsul al Ahaiei. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron al lor.
Puțin timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfântului Dumitru.
Moaștele sale sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.
Ziua onomastică
De Sfântul Dumitru le putem spune „La mulți ani!” celor care poartă numele de : Dumitru, Dimitri, Mitică, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitache, Dimitrica, Mitu, Dima, Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitriță, Demetra, Dumitrana, Mită, Dumitriță, Mimi.
Ce ai voie si ce nu ai voie să faci de De Sfântul Dumitru
De Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii
În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă
Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf. Dimitrie pentru a-i merge bine tot anul viitor
Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci.
În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă De ziua Sf. Dumitru se taie coama cailor tineri, până la trei ani, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă
În Oltenia, tradiția spune că dacă respecți toate tradițiile sărbătorii, vei fi ocrotit și protejat de necazuri
În noaptea de Sânmedru, dacă este lună plină și senin, iarna va fi bună; iar de nu va fi luna plină, ci nor sau ploaie, este semn că iarna va fi grea și zăpezile mari.