Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 februarie, a trăit în cetatea Sevastia din Capadocia (regiune situată în centrul podișului anatolian; unul din cele mai importante centre ale creștinismului în secolul al IV-lea), în timpul împăratului Liciniu (308-321). Hirotonit episcop sfântul dobândise darul vindecărilor, tradiția spune că tămăduia chiar și animalele. În timpul persecuțiilor, Sfântul Vlasie viețuia ascuns într-una din peșterile Muntelui Argheos. Aici, în fața peșterii, veneau fiarele sălbatice căutând binecuvântarea Sfântului Vlasie, mai ales atunci când se îmbolnăvea vreuna dintre ele. Sfântul Vlasie se ascundea de furia persecutorilor, așa cum făceau pe atunci mulți creștini. În aceea vreme, în cetate erau puțini creștini iar cei mai mulți fugeau în pustie, în munți și în peșteri de frica chinurilor. Niște vânători, care l-au descoperit, l-au pârât la dregătorul cetății, Agricola, care a poruncit să fie prinși toți creștinii ascunși. După ce a fost supus la chinuri, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniță, unde a reușit să întărească și mai mult în credința în Hristos pe șapte femei creștine și doi copii, închiși și ei acolo. Cu toții au primit cununa muceniciei prin tăierea capului.

Tot astăzi este pomenită și Sfânta Teodora împărăteasa. Ea a fost soția împăratului iconoclast (împotriva cultului icoanelor) Teofil (829-842); spre deosebire de soțul său, împărăteasa Teodora era iconodulă (cinstea icoanele). La moartea lui Teofil (842) i-a urmat la tron fiul său Mihai, dar acesta fiind încă mic, , treburile statului erau administrate de Teodora. Astfel, prigoana iconoclastă a încetat, împărăteasa convocând un sinod la Constantinopol, în 843, prin care s-a restabilit dogma ortodoxă și icoanele și-au ocupat din nou locul lor în cultul creștin (sursa: vol. "Viețile Sfinților").