Sfârşit de an terapeutic pentru copiii cu autism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfârşit de an terapeutic pentru copiii cu autism

Justiție 25 Iunie 2010 / 00:00 657 accesări

Zeci de părinţi au participat, ieri, la festivitatea de încheiere a anului terapeutic 2009-2010 la Centrul de zi pentru copiii cu autism, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa. Cu această ocazie, cei 31 de beneficiari ai programelor derulate la nivelul instituţiei i-au încântat pe participanţi cu un program artistic ce a cuprins cântece, dans, poezii şi chiar ghicitori. „Această festivitate a fost un exerciţiu pentru copiii din centru, dar şi un mod de a arăta progresele pe care le-au făcut în ultimul an. O parte dintre copii, atunci când au venit pentru prima dată la noi, nu suportau nici măcar compania celorlalţi copii, nici nu se punea problema de a socializa cu adulţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea. Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică ce include diverse forme de manifestare ale afecţiunii: de la autismul sever până la sindromul Aperger (cei afectaţi de acest sindrom au limbaj, o inteligenţă chiar genială, dar manifestă deficienţe de comunicare şi socializare). Prin programele derulate în cadrul Centrului de zi pentru copiii cu autism, specialiştii încearcă remedierea acestor deficienţe, în aşa fel încât micuţii să poată fi integraţi în societate.

INTEGRAŢI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ. Cel puţin zece micuţi nu vor mai reveni în Centru, după ce acesta îşi va redeschide, în toamnă, porţile. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, în urma procesului de evaluare de la finalul anului terapeutic, o parte din beneficiari va fi integrată în învăţământul de masă sau în cel special. „Din informaţiile pe care le deţinem până în acest moment, începând cu anul şcolar viitor, doi copii vor fi integraţi în şcoli publice, doi în şcoli speciale şi aproximativ şase copii vor pleca la grădiniţele publice”, a declarat Roxana Onea. Ea a precizat că, în prezent, există peste 30 de cereri din partea părinţilor care doresc să-şi înscrie copiii la Centrul de zi pentru copiii cu autism Constanţa. La nivelul judeţului Constanţa există peste 230 de copii cu autism, aproximativ 70% dintre aceştia urmând tratamente de specialitate.



12