Sfârşit de august, la fel de aglomerat ca în vârf de sezon estival!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aproximativ 170.000 de turişti pe litoral în acest weekend

Sfârşit de august, la fel de aglomerat ca în vârf de sezon estival!

Turism 27 August 2016 / 14:14 1269 accesări

Pentru prima oară după anul 2000, ultimul weekend din august, când în anii trecuți fluxul de turiști pe litoral începea să scadă simțitor, este la fel de aglomerat ca în vârf de sezon, fiind așteptați la mare aproximativ 170.000 de turiști. Acest record vine pe fondul scăderii cu 30% a tarifelor în ultima săptămână, a vremii frumoase și a cererii crescute în acest an pentru vacanțele pe litoralul românesc. În ultimul weekend din această vară, litoralul românesc este la fel de aglomerat ca în vârf de sezon estival, apreciază reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Din datele FPTR, aproximativ 170.000 de turiști dornici să se bucure de vremea bună, plajă, apă și de distracția de la malul mării, au ajuns în acest weekend în stațiunile din nordul și sudul litoralului. “Hotelurile din Mamaia și Eforie Nord sunt pline aproape 100% și, cel mai îmbucurător, este că peste 90% sunt turiști de sejur, care stau la mare o săptămână. În anii trecuți, în sâmbăta și duminica de la sfârșit de august erau foarte mulți turiști de weekend”, a declarat Nicolae Bucovală, prim-vicepreședintele FPTR. Explicațiile pentru numărul mare de turiști sunt vremea bună și scăderea tarifelor pe litoral, toate pe fondul unei cereri cu 10% mai mari în acest sezon pentru vacanțele la Marea Neagră. Hotelierii de pe litoral au scăzut tarifele, începând cu 20 august, cu până la 30% față de cele din plin sezon. “În acest weekend, gradul de ocupare pe litoral este de aproximativ 90%, urmând ca săptămâna următoare să scadă la 70%, ceea ce va fi, de asemenea, un record pentru începutul lunii septembrie, când în alți ani hotelurile erau pe jumătate goale”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

TARIFE REDUSE! CÂT COSTĂ CAZAREA LA MARE LA SFÂRŞIT DE VARĂ

În sudul litoralului, turiştii se pot caza un hotel de 2 stele la preţuri cuprinse între 70 - 90 lei pe noapte, cu mic dejun inclus, iar la un hotel de 4 stele vor achita pentru o noapte între 140 - 170 pe zi, cu mic dejun inclus. Pentru zona de nord, tarifele la un hotel de 2 stele variază între 100 - 120 lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, iar la 4 stele preţurile sunt între 200 – 220 de persoană pe zi, cu mic dejun inclus. Deși nu au tras încă linie, hotelierii spun că este cel mai bun sezon estival din ultimii 15 ani și au speranțe că și în luna septembrie litoralul va fi plin cu turiști, bineînțeles, cu condiția ca vremea să fie frumoasă.

Taguri articol


12