Tescovina, căreia în popor i se mai spune și boască sau boștină și care reprezintă acele resturi de pulpă, sâmburi și coji de struguri rămase după prepararea vinului, este recomandată de Ion Bobaru, singurul farmacist din Brăila care prepară cu mâna lui leacuri-unicat de pe vremea bunicilor, drept un medicament natural revoluționar antiîmbătrânire, fiind considerată o adevărată mină de antioxidanți. „Puțini sunt cei care știu că tescovina este, de fapt, cel mai important produs obținut din struguri. Unii o folosesc pentru prepararea țuicii, dar cei mai mulți o dau ca hrană la animale sau o aruncă. Coaja, pulpa și sâmburii strugurilor de culoare închisă au cel mai ridicat conținut de resveratrol, cel mai puternic antioxidant descoperit de cercetători. În vinul roșu trece doar 10% din resveratrol, restul de 90% rămâne în tescovină și este aruncat”, spune Ion Bobaru. Resveratrolul este, potrivit specialiștilor, cel mai puternic antioxidant, considerat mai puternic de 4-5 ori decât betacarotenul, de 50 de ori decât Vitamina E și de 20 de ori decât vitamina C. Îndepărtează din organism radicalii liberi, normalizează nivelul de lichide în sânge, îmbunătățește circulația sângelui, arterele rămânând elastice, scade nivelul colesterolului rău și crește nivelul celui bun. Resveratrolul are un puternic efect antiinflamator și antibacterian. Menține fermitatea pielii, elasticitatea, împiedică îmbătrânirea prematură, îmbunătățește capacitatea memoriei, crește imunitatea organismului împotriva stresului, scade nivelul de glicemie și îmbunătățește vederea. Pasionat de leacuri și rețete naturale pe care ține să le prepare cu mâna lui în propria farmacie din Brăila și apoi să le recomande cu încredere tuturor celor interesați, farmacistul Ion Bobaru ne-a dezvăluit ce secrete ascunde banala tescovină și cum poate fi ea folositoare omului pentru încetinirea procesului de îmbătrânire. „Îmbătrânirea este un fenomen oxidativ. Noi îmbătrânim din cauza acestor fenomene oxidative, care sunt, de fapt, niște reacții chimice. S-a demonstrat că resveratrolul din tescovină ar bloca fenomenele oxidative și ar împiedica îmbătrânirea. Îmbătrânirea se adresează atât părții interne a organismului, cât și celei externe. Cel mai bine observi omul când îmbătrânește după pielea feței”, explică farmacistul. Ion Bobaru recomandă pentru această rețetă strugurii roșii sau negri, ținând cont că aceștia sunt mai rezistenți la boli și la dăunători, motiv pentru care pe ei nu sunt folosite tratamente fitosanitare, ca în cazul soiurilor nobile. „Procedeul este simplu: se separă mustul de coajă și de semințe, se presează foarte bine tescovina să nu mai rămână must sau vin în ea și se usucă. Locuri de uscare le are și cel de la bloc, pe un mic balcon, și cel de la casă, pe o verandă. Uscarea are un rol foarte important, trebuie uscată în strat subțire, în spații aerisite, răscolită zi de zi, ca să nu mucegăiască. Uscarea naturală nu-i suficientă, pentru că, oricât s-ar usca, semințele și cojile de tescovină mai au o așa-numită umiditate reziduală. Se continuă uscarea la un aragaz, cu ușa bucătăriei întredeschisă, exact cum se usucă bucățile de pâine pentru pesmet. După ce se usucă, tescovina se râșnește printr-o râșniță de cafea. Pulberea obținută se consumă ca atare o linguriță înainte de masă, de trei ori pe zi, luată cu un suc natural sau cu puțină miere. Este un aport de antioxidanți contra îmbătrânirii de excepție”, dezvăluie Bobaru. Tescovina se mai poate folosi ca infuzie, pentru că ajută la tratarea depresiei și a nevrozelor, fiind recomandată, de asemenea, persoanelor în vârstă, cu pierderi de memorie. „Se pun 40 de grame de pulbere, două linguri, într-un litru de apă și se fierb jumătate de oră. Ceaiul se lasă la decantat un sfert de oră, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de ceai călduț, înainte de fiecare masă”, spune farmacistul.
Un preparat mai concentrat decât infuzia este decoctul de tescovină, care se folosește împotriva alergiilor de orice natură, pentru detoxifierea organismului, regenerarea țesuturilor, în lupta cu obezitatea și ca tratament după bolile infecțioase. „Este un preparat mai concentrat decât infuzia, iar doza recomandată este de 30-40 picături pe zi. Se prepară astfel: la o cană cu apă de 250 ml se pun două linguri de tescovină uscată. Se fierbe la foc mic un sfert de oră, completând treptat apa care se evaporă. După răcire, se ține în frigider cel mult două săptămâni”, explică farmacistul.
Pentru bolnavii de reumatism, osteoporoză și spondiloză, farmacistul recomandă băi cu infuzie de tescovină: „În apa din cadă se pune un amestec concentrat obținut din fierberea a 250 grame de tescovină uscată în trei litri de apă, timp de 5 minute. Timp de două săptămâni, cu pauze de o zi, se face o baie, care durează aproximativ 15 minute. Băile se recomandă și pentru a reda elasticitatea pielii, având în vedere că tescovina îndepărtează celulita și vergeturile”. Tescovina mai poate fi folosită împreună cu argila pentru calmarea durerilor provocate de artroze, varice, contuzii, întinderi musculare. „Tescovina uscată, mărunțită foarte fin, se amestecă cu argilă și ceai de troscot până la obținerea unei paste, care se întinde pe o fâșie de tifon și se aplică pe zona afectată, fără a bandaja strâns. Pentru un efect maxim, cataplasma se ține cel puțin 30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic”, afirmă Bobaru. El mai spune că, de asemenea, se pot obține foarte ușor în casă și creme cosmetice pe bază de tescovină. „Se pun la macerat două linguri de tescovină cu alcool de concentrație 70-80 grade. Se lasă zece zile, agitându-se din când în când. După zece zile, se filtrează și tinctura aceea se pune la baie de aburi, unde se lasă să se evapore alcoolul, până când rămâne la fundul vasului un extract moale de consistență siropos, ca mierea. Acest extract se poate încorpora foarte ușor într-o cremă pe care doamnele o folosesc zilnic, care li se potrivește. Se obține o cremă antiîmbătrânire, recomandată după 40 de ani. Noi continuăm procedura în farmacie și avem un produs finit antiîmbătrânire. Pentru cei care nu au timp, nu au experiență, preparatele acestea le pot găsi în farmacia Faltiș”, recomandă farmacistul.
Extractul obținut se mai poate încorpora în unt topit sau lanolină, care se găsește în farmacii, și folosi cu încredere și în tratarea rănilor și a arsurilor.
Bucuros să împărtășească tuturor din secretele cercetărilor sale întreprinse timp de peste 40 de ani, farmacistul brăilean ne avertizează că nu tot ceea ce există acum pe internet ca leacuri și rețete miraculoase trebuie aplicat acasă, pentru că unele dintre acestea pot fi periculoase pentru sănătate. „Câți dintre cei care pun rețete pe internet le-au și încercat pe pielea lor? Internetul este plin cu sfaturi din cele mai diverse, dar lumea trebuie să înțeleagă că a pune în practică astfel de informații poate fi, uneori, foarte periculos, pentru că sunt rețete neverificate, nedocumentate. Trebuie să știi să selectezi ce ți se oferă și să ai în spate girul celui care îți propune un tip de tratament sau un produs”, atrage atenția Bobaru.