Sfaturi peneliste pentru... președinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfaturi peneliste pentru... președinte

Politică 18 Decembrie 2014 / 00:00 525 accesări

Lupta pentru șefia PNL devine din ce în ce mai dură. Atât de dură încât parlamentarii peneliști simt nevoia să-i dea sfaturi fostului lor președinte Klaus Iohannis. Mai exact, senatorul PNL Cristian Bodea, un apropiat al lui Crin Antonescu și susținător al lui Ludovic Orban, i-a transmis lui Iohannis să nu se bage în numirea noului președinte PNL. „V-am susținut pentru a ajunge președintele tuturor românilor. Purtați-le lor de grijă! Noi ne descurcăm și singuri”, a spus Bodea. Cu alte cuvinte, senatorul consideră că peneliștii fie nu sunt români, fie fac parte dintr-o specie superioară românilor care nu are nevoie de un președinte. Mai mult, Bodea ridică PNL pe un piedestal mai înalt în momentul în care zice că vine o vreme în viața fiecărui politician când alege între partid și țară. „Spre norocul lui, pentru Klaus Iohannis au ales românii”, a completat senatorul. Una peste alta, în scrisoarea parlamentarului către Iohannis, l-a sfătuit să se depărteze de Băsescu, de Udrea, de Boc și chiar să ducă mai departe „politica bunului simț” a lui Antonescu. Nu în ultimul rând, Bodea îi urează lui Iohannis să trăiască... vremuri interesante.

Taguri articol


12