Sfaturile unui strateg Stratfor pentru România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Politică externă şi economie

Sfaturile unui strateg Stratfor pentru România

Eveniment 20 Octombrie 2014 / 00:00 371 accesări

Dacă cele mai multe declaraţii emise în spaţiul public pe tema ameninţărilor Rusiei se bazează pe „frăţia” NATO şi ajutorul pe care şi-l oferă statele membre unele altora, George Friedman, fondatorul și chairman-ul companiei de analiză strategică Stratfor, vine cu o contra-declaraţie. Rezervat, acesta a declarat: "Nu știm ce se va întâmpla. Sperăm la ce e mai bine, dar în această parte a lumii, de obicei, nu se întâmplă niciodată ce e mai bine. Prăbuşirea URSS în anii '90 era un eveniment inevitabil. Uniunea Sovietică va renaşte, sub o formă sau alta. Am văzut, de asemenea, că Uniunea Europeană nu poate funcţiona. Fragmentarea UE a avut un efect profund asupra NATO. Diferenţele între poziția Germaniei şi cea a statelor din sudul Europei, de exemplu, s-au manifestat şi în NATO. Fosta structură de alianţe din perioada Războiului Rece nu funcţionează. (...) Interesul Rusiei e în Ucraina". George Friedman mai spune că, „în Ucraina, ruşii au învins armata germană, Ucraina e zona-tampon. Ruşii nu pot renunţa la Ucraina, dar au oare forţa necesară pentru a o păstra? Rusia e slabă, chiar dacă acţionează ca şi cum ar fi puternică. Vor trebui să se lupte din greu pentru Ucraina. Nu e nevoie de o mare presiune pentru a-i destabiliza. În vreme ce Rusia încearcă să revină, iar Europa se fragmentează, Ucraina va deveni câmpul de luptă, iar SUA - principalul jucător". Cum se situează România în acest joc ne spune tot chairman-ul Stratfor. „În acest joc, poziţia României e una ingrată. Sunteţi în aceeaşi poziţie în care aţi fost întotdeauna: între peninsula europeană - Germania, Franţa etc. - şi Rusia. Sunt două întrebări la care trebuie să răspundeţi: care e relaţia României cu Europa, realist vorbind? Care sunt rezultatele posibile în Ucraina care ar ameninţa interesele naţionale ale României?", punctează George Friedman. Mai mult, spune acesta, Statele Unite nu vor interveni obligatoriu în regiune. "Ruşii sunt profund interesaţi de Ucraina, americanii - doar marginal. E o asimetrie de interese. În anumite condiţii, trupele ruseşti ar putea ocupa vestul Ucrainei, caz în care România are un interes real în viitorul Moldovei, dar şi în protejarea sa. Nu cred că Rusia va ataca, dar trebuie să vă pregătiţi pentru ce e mai rău, fiindcă în această parte a lumii, de obicei, ce e mai rău se întâmplă. Trebuie să începeţi să vă refaceţi armata, nu pentru a-i învinge pe ruşi, ci ca să rezistaţi suficient ca să aibă americanii timp să vină", spune Friedman. "Nu e în interesul SUA ca România să fie absorbită de ruşi. Cred că americanii au un interes serios în independenţa României, lucru demonstrat şi de vizita vicepreşedintelui Biden şi a secretarului Apărării, Hagel", subliniază chairman-ul Stratfor. Strategul sfătuieşte în continuare: “În al doilea rând, construiţi-vă o relaţie cu vecinii de pe flancuri, polonezii şi turcii. Au interese comune cu voi, chiar dacă le exprimă diferit. Împreună formaţi un cordon sanitar rezonabil împotriva Rusiei. Pot ruşii să se extindă atât de departe? Poate că nu sunt în stare nici să preia Ucraina, dar o politică naţională de securitate nu se construieşte din speranţe. În termeni de dezvoltare a economiei, relaţia voastră cu Germania, care trăieşte din exporturi, vă dezavantajează. Relaţia voastră cu China - la fel, pentru că îşi vor aduce muncitorii aici. Ruşii, în schimb, au bani, dar nu au tehnologie şi expertiză, nu vă pot construi economia. SUA vin şi cu bani, şi cu expertiză şi nici nu vor folosi mână de lucru americană, fiindcă e scumpă. Vor angaja români", spune Friedman, care dă exemplul Coreei de Sud. "Era o ţară agricolă săracă, acum e o putere industrială. De ce? Fiindcă era un aliat strategic al SUA, iar SUA voiau ca economia sud-coreeană să fie cât mai sănătoasă. Şi Germania, şi Japonia s-au ridicat datorită americanilor", mai explică Friedman.



12