Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 18 ianuarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 18 ianuarie

Religie 18 Ianuarie 2019 / 08:16 1401 accesări



Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Alexandria, Egipt, a trăit în timpul succedării la conducerea Imperiului Roman a mai multor împăraţi, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378).

A primit o educaţie solidă şi a fost făcut cleric de patriarhul Alexandru, căruia i-a urmat la păstorirea bisericii din Alexandria.

Sfântul Atanasie a fost ales ierarh, dar, din cauza permanentei lupte cu ereticii arieni printre care se aflau şi membrii ai clerului, a fost exilat de cinci ori din cetate.

În acea mare furtună şi tulburare stârnită de erezia ariană (erezie antitrinitară care susţinea că Fiul nu are o natura identică cu Tatăl, iar între cele două persoane ale Sfintei Treimi ar fi existat diferenţa dintre "născut" şi "creat", de unde rezulta inferioritatea Fiului), patriarhi în centrele bisericeşti care mărturiseau dreapta credinţă erau: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337) şi Atanasie al Alexandriei (328-373), care deşi în surghiun, nu lăsa cârma bisericii, cu cuvântul şi cu scrisul îndreptând dreapta credinţă.

Sfântul Atanasie a plecat din această viaţă după 46 de ani de episcopat şi după osteneli lungi şi multe nevoinţele pentru dreapta credinţă. În urma multor izgoniri, a vieţuit un timp scurt în linişte şi pace în scaunul episcopal, apoi s-a dus către părinţii săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici şi către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.

Despre Sfântul Atanasie se spune că atunci când era mic şi se juca pe malul mării, făcea ceea ce văzuse în biserică, căci copiii, alegându-l episcop, îi aduceau pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, spunând cuvintele de la Taina Sfântului Botez.

Despre acest fapt a aflat patriarhul Alexandriei, care i-a chemat la el pe toţi aceşti copiii cu "episcopul" lor şi i-a întrebat ce făceau în jocurile lor la malul mării. Iar ei au spus cum l-au pus episcop pe Atanasie şi cum a botezat el pe copiii elini.

Patriarhul, cercetându-i cu de amănuntul s-a încredinţat că se săvârşiseră toate potrivit cu normele Bisericii. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun botezul copiilor şi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.

Tot în această zi este pomenit Sfântul Chiril, arhiepiscopul Alexandriei.

Sfântul Chiril s-a născut în Alexandria. A fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei.

S-a confruntat, în calitate de ierarh, cu susţinătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creştină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susţinea că Hristos este "numai om, nu-i Dumnezeu", iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci "Născătoare de Hristos".

Taguri articol


12