Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril nu a trecut neobservată nici în rîndul elevilor constănţeni. În perioada 5-8 noiembrie, reprezentanţii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) au sărbătorit „Zilele Colegiului”. Au fost organizate o serie de activităţi cultural-artistice menite să celebreze 158 de ani de la naşterea celui mai mare poet român. „Este pentru prima dată cînd elevii şi profesorii de la CNME sărbătoresc instituţia cu ocazia Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril, pentru a cinsti şi religios numele poetului naţional. Acest lucru nu înseamnă că pe 15 ianuarie, de ziua poetului, nu vom derula activităţi care să marcheze momentul naşterii acestuia”, a declarat directorul CNME, prof. dr. Camelia Ciurescu. Pe parcursul celor patru zile, elevii Colegiului au participat la mai multe concursuri la diferite discipline, cum ar fi concursul judeţean de matematică, concursul de recitări din poezia eminesciană în limba engleză şi concursul de slide-uri pe tema „Viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu”. De asemenea, vineri, în sala de spectacole a Cercului Militar Constanţa, elevii au participat la spectacolul omagial Eminescu intitulat „Trecut-au anii”. „Mi se pare o iniţiativă bună celebrarea celui mai mare poet al nostru. În plus, m-a impresionat faptul că toată lumea, elevi şi profesori, s-au implicat în acest proiect”, a declarat Maria Macarie, elevă în clasa a IX-a D la CNME.
40 de ani de existenţă
Sărbătoare a fost şi la Şcoala Generală „Mihai Viteazul” din Constanţa, unde cadrele didactice au avut două motive pentru a sărbători: Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril şi împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea unităţii şcolare. Elevii au participat la diverse activităţi organizate cu această ocazie, care au culminat cu programul artistic de pe scena Palatului Copiilor Constanţa. „Am organizat şi o manifestare dedicată cadrelor didactice care au ieşit la pensie şi foştilor elevi, intitulată „Şuetă a amintirilor”. Ne-am întîlnit, cu această ocazie, cu foşti profesori care au predat aici, precum şi cu foşti elevi care, între timp, au îmbrăţişat cariera de dascăl”, a declarat un reprezentant al şcolii. Activităţile dedicate unităţii de învăţămînt continuă şi astăzi, în curtea Şcolii Generale „Mihai Viteazu”, unde vor avea loc mai multe întreceri sportive.