La Poarta Albă-Galeşu, în memoria miilor de deţinuţi politici care şi-au pierdut viaţa prin muncă silnică la Canalul Dunăre - Marea Neagră, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit, ieri, Sfânta Liturghie şi a sărbătorit Duminica Sfinţilor Români şi hramul bisericii care se va ridica aici. Sute de credincioşi au înfruntat arşiţa şi au venit dis-de-dimineaţă pentru a asculta slujba, dar şi cuvântul plin de învăţăminte al părintelui Iustiv Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, fost deţinut, încarcerat timp de 16 ani pentru că nu a vrut să renunţe la Dumnezeu. La Galeşu, pe pământul sub care acum zac rămăşiţele temniţelor în care au fost ţinuţi preoţii, intelectualii, dar şi oamenii simpli condamnaţi la muncă silnică, s-a pus deja fundaţia paraclisului mănăstirii. Chiar şi azi, după 63 de ani de la acest holocaust, povestea faptelor de la Canal rămâne tot ascunsă. Se vorbeşte foarte puţin despre jertfele întru credinţă, despre martirii acelor vremuri. Părintele Iustin consideră că asta este crucea pe care trebuie să o ducem. „Aşa a fost de la început şi aşa va fi de acum încolo (referindu-se la informaţiile vagi ce survin din acea perioadă - n.r.). Cât timp purtăm numele de ortodocşi, vom suporta şi această rigoare. Generaţia 1949-1964 reprezintă sacrificiul şi dorul naţiei noastre. De atunci, de când am fost încarcerat, mie Dumnezeu mi-a mai dat câţiva ani de viaţă pentru a duce pe umeri nevoile mele şi ale neamului meu”, a declarat părintele Iustin Pârvu.

„BRIGADA HAŞ” - LAGĂRUL DE EXTERMINARE A PREOŢILOR La „Canalul morţii” a fost decimată o mare parte a elitei ţării noastre. Lagărul de la Poarta Albă adăpostea peste 10.000 de oameni. Aici s-a format „Brigada Haş”, în care erau condamnaţi toţi preoţii din colonie, indiferent că erau ortodocşi, greco sau romano-catolici. Era o brigadă specială pentru tortură şi nimicire. Au fost aduşi aici doar pentru că slujeau Biserica lui Hristos şi nu vroiau să se supună unui regim comunist ateu. Au refuzat să se înroleze în partid şi să devină astfel marionetele comuniştilor care nu mai credeau în nimic. Au fost bătuţi, schingiuiţi, obligaţi la muncă silnică, de când răsărea soarele şi până la apus, iar cei care nu făceau faţă şi nu reuşeau să-şi îndeplinească norma zilnică nu mai primeau cele 250 de grame de pâine care erau „servite” la prânz. Femeile făceau aceeaşi muncă brută, numai că ele erau şi mai rău batjocorite. Puţinele date istorice amintesc că la Poarta Albă erau 10.000 de deţinuţi, la Galeşu 3.000, Noua Culme - 2.000, Peninsula (Valea Neagră) - 6.000, Taşaul - 1.500, Midia - 500, Columbia - 1.200, la Kilometrul 31 din cei 65 km totali ai Canalului erau încarceraţi 2.000 de oameni, majoritatea femei. În total, au fost create 14 astfel de lagăre de exterminare.