După cum am anticipat, Stelian Duţu a fost exclus din PD-L. Practic, a fost aruncat ca o măsea stricată, pentru că nimeni nu i-a mai întins o mînă de ajutor! Dimpotrivă, a fost părăsit pînă şi de cei care, într-un moment al existenţei lor, îi juraseră credinţă veşnică, imaginîndu-şi pesemne că Duţu e veşnic în fruntea organizaţiei judeţene Constanţa! În politică, te bucuri de respect doar în ipostaza de şef al haitei. Cum dai semne de slăbiciune, lupii tineri abia aşteaptă să te sfîşie! Dacă nu te exclud din partid, cum s-a întîmplat cu Duţu, eşti pus pe “linie moartă”, precum Vasile Blaga. Ce soartă! Blaga şi Duţu, două vieţi politice paralele. Protectorul şi protejatul său au ajuns cam în acelaşi punct. Mult mai versat, după ce s-a “tamponat” cu Traian Băsescu, domnul Blaga a făcut ciocul mic, în aşteptarea unor vremuri mai bune. În schimb, Stelian Duţu a făcut pe Mihai Viteazul mălai visează. Şi-a imaginat de-a dreptul prosteşte că “iobagii” din PD-L Constanţa îl vor urma pînă la groapa cu gunoi de la Glina, drept care, într-un moment de euforie revoluţionară, a sărit la gîtul lui “tata mare” de la Cotroceni! Orice s-ar spune, în PD-L, şeful haitei este Traian Băsescu. Un om politic de talia lui Duţu, cum are pretenţia să fie catalogat, a omis acest “amănunt” extrem de important. Dacă nu cumva, în opinia mea, s-a crezut mai tare decît este în realitate! În politică nu e loc pentru visători. Stelian Duţu a fost un poet. A scris versuri şi a fost convins că rupe gura tîrgului cu patru primari luaţi de la PSD. Drept răsplată, a fost abandonat înainte de a începe caftul cel mare în partid. Ba, chiar mai mult decît atît, unul dintre ei, Florin Mitroi, face parte din grupul celor care i-au înfipt cuţitul pe la spate. Nu aţi văzut cum îl critică prin ziare! Un alt apropiat, Constantin Chirilă, s-a grăbit să-i ia locul în fruntea partidului, dar a fost întors din drum de sforarii de la Bucureşti. Celula băsciană din sînul PD-L Constanţa trebuie refăcută cu orice preţ! Nu v-am spus că fina preşedintelui a fost sacrificată pentru că gestul politic cu pricina, adică excluderea acesteia din PD-L, dădea bine la... popor! Acum, iute, pînă nu începe campania electorală din toamnă, e musai ca frîiele partidului să ajungă pe mîini bune! Ca să nu rămînă Shogunul singur, a fost pus omul nimerit la locul potrivit - Mircea Banias. Mă mir că nu a fost reactivat şi deputatul Laurenţiu Mironescu, unul dintre cei care se laudă că se numără printre acoliţii lui Traian Băsescu. Sigur, nu este timpul pierdut, dar nici momentul reizbucnirii conflictelor în PD-L Constanţa. În această situaţie, Constantin Chirilă a fost săltat pe o funcţie de conducere din postura de “exclus din partid”, ceea ce, în materie de promovări pe linie politică, reprezintă un caz unic. Dar, în PD-L, se poartă extravaganţele, dovadă şi motivaţiile aduse de cei care l-au “executat” pe Duţu. Este de-a dreptul ridicol să faci din fostul şef de partid victima aşa ziselor comploturi pesediste! Stelian Duţu a plătit tribut lipsei sale de maturitate politică, chiar dacă se spune despre domnia sa că este cel mai bun om politic din zonă! Aiurea. În urmă cu patru ani, l-am avertizat să nu se culce pe o ureche pe motiv că se află sub aripa lui Traian Băsescu. Au păţit-o, vorba aia, ăia care se laudă că au navigat cu şeful statului! Ar fi trebuit să ia în calcul avertismentele primite în perioada în care Băsescu l-a catalogat ca fiind “un maidanez politic”, ştiut fiind faptul că prezidentul este răzbunător. Din punct de vedere politic, Stelian Duţu a apucat-o pe un drum înfundat. Trecerea sa pe la mai multe partide nu reprezintă un motiv de laudă şi niciun palmares demn de luat în seamă. Dacă ne luăm după ritmul în care bat clopotele în PD-L Constanţa, nimeni nu mai pare dispus să-l urmeze în altă formaţiune politică. După cum sînt distribuite funcţiile de conducere în partid, combatanţii dau semne că se vor potoli. Nu Duţu reprezintă, la această oră, problema numărul 1 în partid, ci grija fiecăruia de a-şi rezolva situaţia personală, mai ales că, după cum am mai consemnat, se apropie alegerile parlamentare. Cazul Duţu va fi clasat curînd, aşa cum s-a întîmplat şi cu Viorel Marian Pană. Chiar dacă se va întoarce în Partidul Conservator, după cum spun unii, în opinia mea, Stelian Duţu şi-a spus ultimul cuvînt în politică. Cum s-ar zice, despre “morţii politici”, numa’ de bine!