Shakespeare a fost francez!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Shakespeare a fost francez!

Monden 02 Aprilie 2010 / 00:00 426 accesări

Vestea dată publicităţii, ieri, de postul naţional de televiziune britanic, BBC, că William Shakespeare, părintele literaturii engleze, ar fi fost de fapt francez, a fost pentru mulţi dintre supuşii Majestăţii Sale un şoc. Mama dramaturgului, Mary Shakespeare, născută la Arden, se numea de fapt Marie Ardennes, după numele unei păduri din nordul Franţei, a explicat un expert invitat în studiourile televiziunii BBC. Deputaţii Adunării Naţionale franceze au lansat o anchetă în acest sens, iar ministrul francez al Culturii, Jack Lang, s-a declarat „extrem de bucuros” să afle că Shakespeare era francez. „Această descoperire nu face decât să confirme ceea ce experţii francezi bănuiau de mai mult timp. Vom studia cu multă onoare opera marelui dramaturg, pe care-l vom introduce alături de Racine şi Moliere în Panteonul Naţional francez al marilor autori”, a dat asigurări oficialul francez într-o intervenţie telefonică.

Păcat pentru francezi că a fost vorba de o simplă păcăleală de 1 aprilie, iar vocea ce a putut fi ascultată în limba franceză, în interviul telefonic prezentat de BBC, nu este cea a lui Jack Lang, care oricum, nu mai este de mult ministru al Culturii...

Taguri articol


12