Shakira, în vizită în Haiti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Shakira, în vizită în Haiti

Monden 02 Aprilie 2011 / 00:00 529 accesări

Cântăreaţa columbiană Shakira, aflată într-o vizită de câteva zile în Haiti, a donat suma de 400.000 de dolari, pentru reconstrucţia unei şcoli din Port-au-Prince avariată în urma seismului din ianuarie 2010. Artista a semnat un acord cu Banca Interamericană pentru Dezvoltare (BID), care va dona, la rândul ei, aceeaşi sumă pentru reconstrucţia şcolii Elie Dubois, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ de pe insulă, construită la începutul secolului XX. “Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia de a contribui la împlinirea visului vostru”, a declarat Shakira, vorbind în limba franceză, în faţa câtorva sute de elevi şi de călugăriţe de la şcoala Elie Dubois. “Aş vrea să le transmit fetelor de la şcoala Elie Dubois că trebuie să se folosească de şansa pe care le-o oferă educaţia”, a adăugat cântăreaţa columbiană, care s-a declarat emoţionată de căldura cu care a fost primită. Reconstrucţia celor două corpuri de clădiri ale şcolii va fi asigurată de ONG-ul Arhitectură pentru Umanitate, care s-a angajat să finalizeze lucrările peste cel mult 14 luni. La eveniment a fost prezent şi Joël Desrosiers Jean-Pierre, ministrul Educaţiei din Haiti.

Cutremurul din ianuarie 2010 care a afectat insula Haiti a avut 7 grade şi a avut ca rezultat între 250.000 şi 300.000 de morţi, peste 300.000 de răniţi şi peste un milion de sinistraţi. Shakira Isabel Mebarak Ripoll, cunoscută pe plan internaţional sub numele de Shakira, a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos, în anul 1995, cu scopul de a construi mai multe stabilimente educaţionale pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei, dar şi în afara ţării.

Taguri articol


12