Sharon Stone, premiată de laureaţi Nobel pentru Pace

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sharon Stone, premiată de laureaţi Nobel pentru Pace

Monden 25 Octombrie 2013 / 00:00 467 accesări

Actriţa americană Sharon Stone a fost recompensată de mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace reuniţi la Varşovia, miercuri, cu Premiul pentru Pace (Peace Summit Award), pentru implicarea sa în lupta contra SIDA. Premiul i-a fost înmânat de liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, Dalai Lama, avocata iraniană Shirin Ebadi şi de irlandeza Betty Williams, într-o ceremonie organizată pentru a marca al 13-lea summit al laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace.

”Acum avem medicamente, dar am pierdut totuşi 40 de milioane de persoane din cauza SIDA. Am schimbat faţa SIDA, dar un copil moare în lume la fiecare două minute. Vreau să vă gândiţi la câţi copii au murit de când noi am sosit aici în această dimineaţă şi vreau să simţiţi această povară”, a declarat Sharon Stone în discursul său de acceptare a premiului. Betty Williams, laureata Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1976, a elogiat-o pe Sharon Stone, coordonatoarea Fundaţiei Americane pentru Cercetări împotriva SIDA (American Foundation for AIDS Research / AmfAR): ”Sharon Stone face parte dintre acele persoane care vă uimesc prin frumuseţea lor, atunci când le vedeţi la cinema sau la televiziune. Atunci, ca femeie, îţi spui: ”Dumnezeule, cât de mult regret că nu arăt ca ea. Chiar şi doar pentru cinci minute aş vrea să semăn cu Sharon Stone”. Însă Sharon face cu frumuseţea ei mult mai mult decât să arate bine, pentru că frumuseţea ei interioară este absolut fenomenală”. Al 13-lea summit al laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace se derulează la Varşovia, la 30 de ani după ce Lech Walesa a primit această recompensă într-o Polonie aflată încă, în acea perioadă, sub dictatura comunistă. Temându-se că nu va mai putea să revină în ţara sa după primirea premiului la Oslo, fostul lider al sindicatului Solidaritatea a trimis-o pe soţia sa să ridice distincţia în locul lui.

Purtătoare de cuvânt a asociaţiei American Foundation for AIDS Research (Fundaţia Americană pentru Cercetări în domeniul maladiei SIDA), Sharon Stone şi-a construit o reputaţie solidă şi în afara industriei cinematografice de la Hollywood, participând la numeroase acţiuni de strângere de fonduri în scopuri caritabile. Sharon Stone a prezentat în ultimii ani gala amFAR, fundaţia de caritate înfiinţată de Elizabeth Taylor, care luptă contra maladiei SIDA şi organizează acest eveniment în fiecare an, în timpul Festivalului de Film de la Cannes. Gala amFAR de la Cannes reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente mondene din Europa şi reuneşte în fiecare an numeroase staruri internaţionale. În 2013, la gala amFAR a fost strânsă o sumă de peste 25 milioane de dolari. Sharon Stone promovează cauzele acestei fundaţii de peste 17 ani.



12