După cum ne-a obişnuit, Crema Summer Club din Mamaia a invitat pe scenă o altă vedetă autohtonă extrem de îndrăgită de un public de toate vârstele, pentru a întreţine petrecerea de vineri noapte. După Low Deep T şi Loredana Groza, a venit rândul lui Smiley să susţină un megaconcert pe scena binecunoscutului club.
Cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să se distreze până spre orele dimineţii, cu melodii din repertoriul artistului-producător, care au făcut furori atât în topuri, cât şi pe ringul de dans. „Plec pe Marte”, „Love Is for Free” sau „Dream Girl” sunt doar câteva dintre melodiile cu care Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, i-a întreţinut pe petrecăreţi. Componentul trupei Simplu a urcat pe scenă în jurul orei 3.00, reuşind, ca un adevărat showman, să electrizeze atmosfera încă de la primele versuri şi acorduri. Multitalentatul artist, interpret, dansator, actor şi producător a demonstrat încă o dată de ce a atins binemeritatul statut de „guru” al industriei muzicale româneşti, constanţa sa în a oferi spectacole de calitate nemaifiind un lucru surprinzător.
„Mă simt foarte bine la mare, încep să simt atmosfera de vacanţă. Întotdeauna mă simt bine cântând în cluburi şi aici, la mare, se adună lume de peste tot”, a declarat, după concert, artistul.
Cu toate că, spre deosebire de alte evenimente, clubul nu a fost arhiplin, aşa cum ne-am fi aşteptat, cei prezenţi s-au distrat de minune şi până la momentul culminant al serii, anume apariţia starului pe scenă. Animatoarele au încălzit atmosfera, iar selecţia muzicală a fost la înălţime, subliniind de ce Crema Summer Club este unul dintre numele de referinţă pe scena cluburilor din staţiunea Mamaia.