Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost aproape neîncăpătoare pentru publicul care a venit să se bucure de ineditul spectacol, intitulat „Men in The Mirror - tribute to Michael, The King of Pop Music”. Realizat de un grup entuziast de fani constănţeani ai regretatului megastar, show-ul a fost unul complet şi a reuşit să electrizeze spectatorii. Deşi mulţi dintre cei prezenţi au sosit la spectacol cu un oarecare scepticisim provocat de vârsta adolescenţilor implicaţi în proiect, încă de la ridicarea cortinei, auditoriul a fost copleşit de prestaţia „incendiară” a celui care a avut dificilul rol de a-l interpreta pe Michael Jackson, Ioan Bogdan Alexandru (Bobo).
Spectacolul, care a durat două ore, a fost unul live în întregime şi a inclus interpretarea a 18 piese standard din repertoriul lui Michael, cele mai cunoscute şi mai gustate de public, iar dansurile au inclus atât teme specifice, gen „Thriller” ori „Beat it”, precum şi compoziţii proprii, care au ilustrat o manieră originală de a-l interpreta pe megastar. Pentru că, aşa cum ne-au precizat actorii acestui show, „nu este vorba de o trupă de imitatori, ci una de iubitori de Michael!”. Deloc întâmplător, chiar şi cei vreo 30 de rockeri metalişti, care au venit alături de alţi amici iubitori de muzică pop, au mărturisit că spectacolul a fost unul inedit, iar cei care se declară fani ai megastarului şi au pierdut ocazia de a-l viziona au toate motivele să regrete.
Coordonatorul proiectului a fost directorul Radio Neptun, Gigi Căpăţînă-Doinaru, iar ideea organizării acestui eveniment aparţine tinerilor care s-au constituit în band-ul Men in The Mirror: Marian Mihăilă - tobe, Alexandru-Eduard Dascălu - chitară ritmică, Vlad Vîlcea - chitară solo, Şerban-Ionuţ Georgescu - bas, Adrian Mateescu - clape, Bogdan Ioan - voce şi Eugen Brudaru, Georgiana Şocarici, Raluca Ţifrea - backing vocals. Tinerii sunt devotaţi muzicii regelui muzicii pop, iar trupa a luat fiinţă în urma colaborării dintre trupă şi... „Michael Jackson”, interpretat de Bobo. Demnă de menţionat este şi contribuţia lui Gheorghe Ungureanu, directorul instituţiei gazdă, la realizarea acestui spectacol.
Gigi Căpăţînă-Doinaru, vizibil încântat de acest spectacol inedit, ne-a declarat: „Spectacolul ‘Man in the mirror’ este un eveniment rarisim la Constanţa. Eu, în general, sunt cunoscut ca un om modest, dar de această dată, nu am absolut niciun motiv de modestie! Pentru că este o muncă extraordinară, sunt peste 70 de oameni implicaţi în acest proiect: şase oameni în band, trei oameni în backing, dansatori, acrobaţi etc. Iar interpretul care ţine pe umeri greutatea rolului lui Michael, Bobo, este cu totul extraordinar: are magnetismul lui Michael, charisma sa, ştie toate coregrafiile şi piesele, este minunat! Pentru că, în această perioadă, sărbătorim ziua planetei, pe care Michael a iubit-o şi a dăruit atâtea mesaje ecologice, cred că el este mulţumit de ce am realizat noi. Este un mod al nostru de a nu uita ce a făcut megastarul pentru muzică, pentru că a fost un om deosebit, modest şi unic!”.
Ioan Bogdan Alexandru (Bobo) ne-a mărturisit, înaintea spectacolului, că va scăpa de emoţii doar în momentul în care va fi pe scenă. Odată cu explozia de lumini, primii paşi de dans şi primul refren, a ţinut sala sub vraja show-ului său. „Am lucrat aproape două luni şi jumătate la realizarea acestui concert. Sunt fan Michael, iar după ce a murit, am plâns. Aveam proba la bacalaureat, proba română-scris. Nu am dormit toată noaptea. Nimeni nu poate să fie ca Michael Jackson. Eu încerc, azi, să îi aduc un tribut într-o manieră artistică, nicidecum să mă asemăn cu el. Nu sunt adeptul manifestărilor extremiste, cu peruci sau operaţii estetice, spun asta pentru că sunt unii care vor să arate exact ca el. Vreau ca lumea să aprecieze ce facem noi la Constanţa, să ştie că îl iubim pe Michael pentru tot ce a realizat pe scenă”, ne-a mărturist interpretul. El a mai spus că în oraş cunoaşte, personal, vreo 60 de fani Michael Jackson, deşi, probabil, sunt mai mulţi, iar spectacolul acesta de la Casa de Cultură a fost cea mai importantă manifestare tribut.
Bobo a menţionat că eforturile pentru spectacol nu au fost deloc modeste: a repetat zilnic, timp de două luni şi jumătate, cu trupa de instrumentişti. Despre dansatorii şi acrobaţii din trupa Shadows a spus că sunt profesionişti ai scenei, pe care i-a întâlnit în urmă cu o lună, iar rezultatele colaborării sunt în măsură să mulţumească pe toată lumea. În vârstă de 20 ani, constănţeanul, care, în prezent, se pregăteşte să devină student la Arhitectură, evită clişeele care nu făceau deloc cinste fanilor megastarului şi mărturiseşte că nu se regăseşte în nicio ipostază din viaţa lui Michael: „Din păcate, el a avut o copilărie anormală. Eu am avut o copilărie normală, motiv pentru care le mulţumesc părinţilor, care mi-au oferit tot ce a fost bun pentru mine. Îl apreciez mult ca şi om. Lumea vorbea despre el, încă dinainte de a muri, că este pedofil. Cei cu adevărat interesaţi să îl descopere îşi vor da seama că nu avea cum să fie un monstru şi că tot ce a făcut a fost să iubească curat această planetă”.