Show Robin and the Backstabbers, la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Show Robin and the Backstabbers, la malul mării

Monden 11 Decembrie 2012 / 00:00 385 accesări

Trupa autohtonă de rock indie Robin and the Backstabbers va susţine, la sfârşitul săptămânii, concertul de lansare la malul mării a primului album, intitulat „Bacovia Overdrive. Vol.1: Stalingrad”. Concertul formaţiei este programat sâmbătă seară, începând cu ora 22.00, în clubul Goblin. Preţul unui bilet la acest eveniment este de 15 lei, iar noul album va putea fi achiziţionat de la faţa locului, la preţul de 25 de lei.

Trupa este cunoscută pentru piese precum „Vânătoare regală”, „Iguana făcătoare de minuni” şi „Soare cu dinţi”. Robin and the Backstabbers este descrisă chiar de membrii ei ca fiind „o sursă instabilă, imprecisă şi imprevizibilă de... zgomot, a cărei eficienţă şi randament variază în funcţie de factori necunoscuţi, ce pot sau nu să includă preţul corzilor de chitară, al beţelor de tobe şi cel al promisiunilor nerespectate”. Membrii formaţiei sunt: Andrei Robin, Florentin Proca, Vasile Vlad Feneşan şi Tudor Popescu.

Taguri articol


12