Pentru prima dată, două femei au fost decapitate în Siria, de jihadiștii grupării Statul Islamic (SI), fiind acuzate de vrăjitorie, a informat, ieri, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP și Reuters. „Statul Islamic a executat prin decapitare două femei, în provincia Deir Ezzor. Este prima dată când OSDO, bazându-se pe informații verificate, anunță executarea unor femei în acest mod în Siria“, a declarat directorul ONG-ului, Rami Abdel Rahmane. OSDO a afirmat că execuțiile au avut loc duminică și luni și că femeile au fost ucise împreună cu soții lor, sub acuzația de vrăjitorie și magie.
Acuzat de crime împotriva umanității, grupul ultraradical SI a dobândit o reputație sinistră, după decapitarea a numeroși bărbați, execuții în masă, lapidări în cazul femeilor suspectate de adulter și uciderea în moduri sinistre a homosexualilor. Aceasta este însă prima dată când OSDO anunță executarea unor femei prin decapitare. De la proclamarea califatului în teritoriile cucerite în Irak și Siria, Statul Islamic a executat peste 3.000 de persoane, inclusiv 1.800 de civili, dintre care 74 de copii.