Și altfel de cursuri pentru asistenții medicali constănțeni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și altfel de cursuri pentru asistenții medicali constănțeni!

Sănătate 27 Ianuarie 2016 / 18:58 2600 accesări

Din acest an, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Constanța, pune la dispoziția membrilor săi cursuri de educație medicală continuă online, prin intermediul platformeihttp://www.oamr-emc.ro/constanta/. Înregistrarea pe platformă se face prin crearea unui cont de utilizator conform indicațiilor din secțiunea “instructaj video”. După crearea/activarea contului online, utilizatorul poate alege cursul la care dorește să participe. Momentan este disponibil un singur curs, “Managementul durerii”, creditat cu 15 credite, taxa de participare fiind de 30 de lei, valabilă pentru toți asistenții medicali.

ATENȚIE! LOCURI NELIMITATE! Documentul de plată va fi generat și poate fi printat de pe platforma online, din contul de utilizator creat anterior. Plata se va face prin depunere de numerar în contul bancar precizat în foaia de vărsământ generată, precizând în mod obligatoriu la bancă: numele și prenumele participantului, respectiv denumirea cursului online. După achitarea taxei de participare și confirmarea plății de către filială, cursul va putea fi activat online în maximum 3 zile lucrătoare de la data plății. Din momentul în care utilizatorul începe cursul, el are la dispoziție 10 zile pentru finalizarea sa. În cazul în care nu s-a parcurs tot cursul sau au fost epuizate 3 încercări pentru rezolvarea testului online, cursul se consideră nepromovat. Pentru mai multe detalii, puteți accesa și instructaj video - http://www.oamr-emc.ro/constanta/instructaj-video/. Precizăm că la nivelul județului nostru sunt în evidențele organizației profesionale peste 6 mii de asistenți medicali, iar ei beneficiază de zeci de cursuri anual, susținute de către lectori acreditați ai OAMGMAMR, dar și de către colaboratori, doctori și asistenți medicali, de asemenea lectori acreditați.

Taguri articol


12