ȘI, ați mințit poporu' cu Roboru'?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Război total

ȘI, ați mințit poporu' cu Roboru'?

Economie 20 Ianuarie 2019 / 16:23 819 accesări
Consiliului Concurenței i se cere să redeschidă investigația demarată în 2008 în piața bancară

Consiliului Concurenței i se cere să redeschidă investigația demarată în 2008 în piața bancară

ACUZAȚII DURE Senatorul Daniel Zamfir a acuzat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, manipularea ROBOR de către bănci, cu ştiinţa şi implicarea Băncii Naționale a României (BNR). El a spus că banca centrală nu intervine decât după propria agendă, iar indicele ROBOR, în funcție de care se calculează ratele a milioane de români, este ridicat artificial - „Voi demara audieri în Comisia economică a Senatului. Vor fi invitaţi să dea explicaţii guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi restul factorilor implicaţi. Vreau să cer băncii centrale ca de luni, 21 ianuarie, să oprească mecanismul prin care ROBOR este calculat acum și care umflă artificial ratele românilor. Documentele le voi prezenta în totalitate în Comisie. Această investigaţie pornită de Consiliul Concurenţei este muşamalizată de mulţi ani. A început în 2008, s-a terminat în 2011, însă fără o rezoluţie. Faptele nu au fost sancţionate şi nici nu a fost clasată, ci pur şi simplu muşamalizată şi ţinută la sertar. De asemenea, dacă DIICOT consideră că faptele sunt de competenţa sa, poate găsi aceste documente“. Zamfir a continuat - „ROBOR ar trebui calculat în funcţei de tranzacţiile dintre bănci. Astăzi, însă, zece bănci sunt alese și, timp de 15 minute, stabilesc o cotaţie la care se împrumută, după care încetează procedura de fixing. În acea perioadă cotează într-un fel, cu o dobândă mai mare; când se tranzacţionează, dobânda este mult mai mică. Sunt bănci care, în mod intenționat, cotează la valori foarte mari şi nu tranzacţionează, doar să ridice indicele ROBOR.

CONFUZIE Replica BNR nu a întârziat. Purtătorul de cuvânt al instituției, Dan Suciu, a declarat că nu a înțeles mare lucru din ce-a spus Zamfir și că acesta nu face decât se creeze confuzii și neclarități. „Piaţa funcţionează de mai bine de zece ani şi brusc descoperă dânsul nu ştiu ce manipulări din 2008, pe care Concurența le-a clasat? Dacă ar fi urmărit conferinţele şi rapoartele BNR de mai de mult, poate ar fi înţeles ce rol are şi care este legătura între inflaţie, dobânda de politică monetară și dobânzile celelalte care, în mod evident, sunt influneţate de deciziile BNR. Daniel Zamfir nu cunoaşte legile economiei de piaţă si nici pe cele ale BNR dacă vine cu asemena poveşti. Nu face decât sa creeze confuzie. Probabil ăsta e rolul dânsului“, a spus Suciu, citat de bursa.ro. Pe de altă parte, avocatul Gheorghe Piperea este de părere că DIICOT trebuie să se sesizeze urgent, din oficiu, pentru infracțiunea de manipulare a pieței financiare și criminalitate organizată - „De asemenea, Consiliul Concurenței trebuie să deschidă urgent o anchetă pentru practici cartelare și licitații trucate, în vederea aplicării unor amenzi de până la 10% din cifra de afaceri; de reținut că, în cadrul anchetei din 2011, lăsată în coadă de pește de CC, unele bănci și unii trezorieri au recunoscut faptele. Iar unele persoane implicate sunt acum un fel de lideri politici, care emit lăutărește rapoarte „nucleare“ contra politicilor fiscale ale Guvernului“.



12