NOI LISTE După ce Curtea Constituţională a României (CCR) a schimbat data la care va lua decizia finală în privinţa referendumului şi s-a hotărât ce liste electorale vrea să vadă, au urmat o serie de reacţii dure la adresa judecătorilor Curţii. Dacă pe de o parte, unii dintre politicieni au salutat scurtarea crizei politice din România, alţii au acuzat Curtea şi Parchetul că joacă un soi de „joc de-a alba-neagra“ cu listele permanente. „Ne aflăm într-o situaţie în care Parchetul, în colaborare cu Curtea Constituţională, se străduieşte să creeze obstacole pentru împlinirea voinţei liber exprimate de 7,4 milioane de cetăţeni români, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu“, a declarat senatorul PNL Ioan Ghişe. POSIBILITĂŢI Parlamentarii spun că vor respecta şi aplica decizia CCR, indiferent care va fi aceasta, chiar dacă va fi „o enormitate“. „Indiferent de rezultat, în mod evident, decizia va nemulţumi una dintre părţi. Parlamentul este obligat să o respecte pentru că suntem un stat de drept. Dacă nu respectăm deciziile Curţii, înseamnă că ne plasăm în afara statului de drept. Dacă decizia îl readuce pe Traian Băsescu la Cotroceni, am fi primul stat din UE aflat într-o situaţie comică, adică am avea un preşedinte pus prin hotărâre judecătorească împotriva voinţei cetăţenilor“, a declarat, la rândul său, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova. Pe de altă parte, ministrul a dorit să lămurească speculaţiile cu referire la posibilitatea organizării unui nou referendum: „Nu este posibil“. „Constituţia este foarte clară: referendumul se organizează în 30 de zile de la suspendare. Singurul lucru care este posibil în cazul întoarcerii lui Băsescu, dacă ea se va întâmpla şi el va înţelege în continuare să încalce Constituţia, singura posibilitate este reluarea unei proceduri de suspendare. Dar nu m-aş hazarda să discut atât de departe“, a mai spus Şova.