Serviciile de informaţii germane apreciază că luptătorii grupării Stat Islamic (SI) din nordul Irakului deţin lansatoare de rachete capabile să lovească avioane de linie, potrivit cotidianului ”Bild an Sonntag”. Serviciile BND (Bundesnachrichtendienst) au împărtăşit suspiciunile lor parlamentarilor germani, în cursul unei reuniuni confidenţiale, săptămâna trecută, afirmă cotidianul german, fără să citeze nominal o sursă anume. Potrivit cotidianului, raportul BND avertizează că luptătorii SI deţin lansatoare de rachete provenite din stocurile armatei siriene, unele datând din anii '70, altele mai moderne şi cu tehnologie mai avansată. Aceste lansatoare de rachete, cunoscute sub numele de Manpads (Man Portable Air Defense Systems - sisteme portabile de apărare antiaeriană), de inspiraţie rusă, ar putea fi fabricate şi în alte ţări, precum Bulgaria şi China, potrivit cotidianului.

SOARTĂ TRAGICĂ Ostaticii occidentali deţinuţi de gruparea Stat Islamic au fost torturaţi în perioada care a precedat decapitarea lor, fiind bătuţi, supuşi simulării înecului, înfometaţi şi ameninţaţi cu execuţia, susţine ”New York Times”. Captivitatea lor a coincis cu dezvoltarea grupării care a devenit cunoscută drept Stat Islamic, pe fondul haosului generat de războiul civil din Siria. Aceasta nu exista în momentul în care jurnalistul american James Foley a fost răpit, dar a devenit, treptat, cea mai puternică şi mai de temut mişcare din regiune. În cel de-al doilea an al detenţiei lui Foley, gruparea strânsese deja peste 20 de ostatici pe care intenţiona să îi elibereze în schimbul unor răscumpărări. Foley a fost unul dintre cei 23 de ostatici occidentali, provenind din 12 ţări, majoritatea cetăţeni europeni ale căror guverne plătiseră şi anterior răscumpărări. Lupta lor pentru supravieţuire reiese din interviuri realizate cu cinci foşti ostatici, localnici care au fost martori la tratamentele la care au fost supuşi aceştia, rude şi colegi ai captivilor şi un cerc restrâns de consilieri care au efectuat deplasări în regiune, pentru a încerca să obţină eliberarea lor. Detalii cruciale au fost confirmate de un fost membru al Statului Islamic, care a fost distribuit iniţial la închisoarea în care se afla Foley.

Coşmarul trăit de ostatici a rămas în mare parte secret pentru că militanţii au avertizat familiile acestora să nu discute cu presa, altfel îi vor ucide. ”New York Times” îi numeşte doar pe cei deja identificaţi public de SI. În celulele lor, ostaticii nu ştiau dacă familiile sau guvernele lor fac ceva pentru ei. Ei încercau să pună cap la cap singurele informaţii la care aveau acces din interacţiunile cu gardienii sau unul cu celălalt. Răpitorii le-au confiscat laptopurile, telefoanele mobile şi aparatele de fotografiat şi le-au cerut parolele conturilor deţinute. Le-au verificat conturile de Facebook, Skype, arhivele foto şi e-mailurile, căutând dovezi de colaborare cu agenţiile de spionaj şi militare occidentale. ”M-au dus într-o clădire destinată interogatoriilor”, a declarat Marcin Suder, un fotojurnalist polonez de 37 de ani, răpit în iulie 2013, la Saraqib, în Siria. El a trecut prin mâinile mai multor grupări, înainte de a reuşi să scape, patru luni mai târziu. ”Mi-au verificat aparatul de fotografiat, tableta. Apoi m-au dezbrăcat complet. Eram gol. S-au uitat să vadă dacă am vreun cip GPS ascuns sub piele sau în haine. Apoi au început să mă bată. Au căutat pe Google: Marcin Suder şi CIA, Marcin Suder şi KGB. M-au acuzat că sunt spion”, a povestit el. Suder, care nu s-a întâlnit cu ceilalţi ostatici pentru că a reuşit să scape înainte de a fi transferaţi cu toţii în acelaşi loc, a remarcat vocabularul tipic englezesc pe care îl foloseau cei care îl interogau. Pedeapsa pentru orice considerau o ofensă era tortura.

”Îi puteai vedea cicatricile de la glezne”, a declarat belgianul Jejoen Bontinck, în vârstă de 19 ani, care a petrecut trei săptămâni în vara lui 2013 în aceeaşi celulă cu Foley, despre jurnalistul american: ”Mi-a povestit cum i-au legat picioarele de o bară şi apoi au agăţat bara astfel încât el era ţinut cu capul în jos. Apoi l-au lăsat acolo”. Foley s-a convertit la Islam la scurt timp după ce a fost capturat şi a adoptat numele de Abu Hamza, a declarat Bontinck. ”Recitam împreună din Coran. Majoritatea ar spune: „Haide să mă convertesc ca să primesc un tratament mai bun“. Dar în cazul lui cred că a fost ceva sincer”, a adăugat el. Fostul ostatic susţine că majoritatea deţinuţilor occidentali s-au convertit în timpul dificilei lor captivităţi. Doar câţiva dintre ostatici au rămas loiali credinţei lor, inclusiv Steven Sotloff, un evreu practicant. De Yom Kippur, el le-a spus gardienilor lui că nu se simte bine şi a refuzat mâncarea, astfel încât să respecte în secret postul tradiţional, a declarat un martor. Primii lui gardieni, din cadrul Frontului al-Nusra, au privit cu suspiciune credinţa islamică declarată a lui Foley. Dar al doilea grup care l-a deţinut a părut impresionat. Pentru o perioadă, abuzurile s-au oprit. Spre deosebire de deţinuţii sirieni, care erau legaţi de radiatoare, Foley şi Cantlie se puteau deplasa liber în celulă. După ce i-au deţinut timp de mai multe luni fără să facă vreo cerere, jihadiştii au elaborat brusc un plan de a cere răscumpărare. Începând din noiembrie, fiecărui ostatic i s-a cerut să dea o adresă de e-mail a unei rude. Foley le-a dat adresa fratelui său mai mic. Gruparea a trimis mai multe mesaje familiilor ostaticilor.

Pe măsură ce treceau zilele, colegii europeni de celulă ai lui Foley erau chemaţi afară, rând pe rând, pentru a răspunde întrebărilor. Răpitorii identificaseră ţările care erau mai dispuse să plătească răscumpărare, a declarat un fost ostatic. Într-una dintre zile, gardienii au venit şi au chemat trei ostatici spanioli. Ei au spus că ştiu că Guvernul spaniol a plătit şase milioane de euro pentru un grup de angajaţi umanitari răpiţi de o celulă al-Qaida din Mauritania. Negocierile au progresat rapid, iar primul ostatic a fost eliberat în martie, la şase luni după ce fusese capturat, după care militanţii şi-au îndreptat atenţia asupra a patru jurnalişti francezi.

Răpitorii au realizat în scurt timp că SUA şi Marea Britanie sunt cel mai puţin dispuse să plătească răscumpărări. Ca urmare a acestui fapt, persoana care a suferit cele mai dure tratamente a fost Foley. În afară de bătăile prelungite, el a fost supus unor execuţii simulate şi simulării înecului. Ostaticii au petrecut săptămâni întregi în întuneric, unde singura sursă de lumină era raza de soare care se strecura pe sub uşă. După lăsarea serii, ei nu mai vedeau nimic, vărsând mâncarea pe ei. Majoritatea locurilor de detenţie nu aveau saltele, ci doar câteva pături. Când au venit primele sume de bani, gardienii au descoperit că unele dintre bancnote erau deteriorate. Ei s-au plâns ostaticilor rămaşi că guvernele lor nu au avut decenţa să trimită bancnote întregi. În aprilie însă, aproape jumătate dintre ostatici fuseseră eliberaţi. În iunie, celula în care se aflau altădată 23 de ostatici mai găzduia doar şapte, patru americani şi trei britanici, ale căror guverne refuzaseră să plătească răscumpărare.