22 Decembrie 2024, 08:11
În cadrul rubricii "Parchez ca un bou" au fost publicate de-a lungul vremii prea multe articole ilustrate cu poze de genul celei de astăzi. O estimare sumară indică faptul că peste 50% din materialele pe tema aceasta se referă la ocuparea fără drept a unui loc de parcare, mai ales în această perioadă, când toată lumea dorește să-și facă aprovizionarea pentru Sărbătorile de Iarnă și, din această cauză, magazinele sunt supraaglomerate.
Imaginea este surprinsă în parcarea centrului comercial ViVO!Constanța. Dacă găsiți exemple similare de boi/vaci care parchează, remiteți-le la adresa office@telegrafonline.ro. Vă mulțumim atât pentru efortul făcut, dar și pentru orice informație suplimentară legată de copitatele care au parcat ca-n ogradă.