Şi la case mai mari... Audi Q5, rechemate în service! Vezi de ce!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi la case mai mari... Audi Q5, rechemate în service! Vezi de ce!

Economie 03 Aprilie 2017 / 16:36 448 accesări

Porsche România recheamă în service 377 de autoturisme Audi Q5 din cauza unei posibile blocări a scurgerii de apă în zona trapei glisante panoramice, potrivit notificării prezentate luni de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC). „La autovehiculele Q5 cu trapă glisantă panoramică dintr-un anumit interval de fabricație, din cauza scurgerii de apă blocate în zona trapei glisante panoramice, în plafonul interior poate pătrunde apă. Dacă se acumulează destulă umiditate, elementul din spumă aflat în contact cu generatorul de gaz al airbagului pentru cap se poate umezi complet. Drept urmare, generatorul de gaz se poate coroda. Aceasta poate duce la funcționarea defectuoasă a acumulatorului de presiune”, se arată în notificarea transmisă. Porsche precizează că în România nu au fost înregistrate astfel de incidente. Potrivit companiei auto, dealerii vor trimite clienților scrisori de rechemare în vederea programării în service. Producătorul anunță că din motive de siguranță se verifică acumulatoarele de presiune cu privire la coroziune și, dacă este cazul, se înlocuiește airbagul pentru cap, reparația autovehiculului urmând să dureze între două ore și jumătate și opt ore.

Taguri articol


12