Şi Năstase, şi Geoană au pierdut în faţa lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ponta:

Şi Năstase, şi Geoană au pierdut în faţa lui Băsescu

Politică 06 Februarie 2010 / 00:00 435 accesări

Vicepreşedintele social-democrat Victor Ponta a declarat, vineri, că riscul cel mai mare al Congresului PSD este un vot incorect, în sensul ca delegaţii să îşi arate unii altora buletinele, apreciind că acest lucru ar însemna “moartea morală a PSD”. Potrivit acestuia, dacă cei 1.500 de delegaţi la Congres nu vor avea un vot corect la alegerile interne, PSD nu va mai avea dreptul să se plângă că în ţară nu s-a votat corect. Ponta a mai arătat că atât Adrian Năstase, cât şi Mircea Geoană “au pierdut în faţa lui Traian Băsescu”, astfel că partidul a ajuns cu amândoi în opoziţie. Întrebat cui dă mai multe şanse să ajungă preşedintele PSD, el a refuzat să se pronunţe. Întrebat dacă proiectul său ar fi avantajat de victoria lui Cristian Diaconescu, Ponta a declarat că singurul său avantaj este că îl place pe Diaconescu. El a negat că Diaconescu i-ar fi oferit vreo funcţie.



12