Și șomerii economisesc câteodată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și șomerii economisesc câteodată

Economie 26 Iunie 2016 / 15:53 482 accesări
Datele INS arată că, în 2015, toate gospodăriile au economisit, în medie, 335 lei pe lună

Datele INS arată că, în 2015, toate gospodăriile au economisit, în medie, 335 lei pe lună

Gospodăriile din România au economisit lunar 335,2 lei, anul trecut, respectiv 12,5% din veniturile totale, se arată într-un raport al Institutului Național de Statistică (INS) - „Gospodăriile de pensionari au economisit, în medie, cel puțin 14% din venituri, cele de salariați - 13%, cele de lucrători pe cont propriu în activități neagricole - 10%, iar cele de agricultori - 7,4%. În același timp, gospodăriile de șomeri au înregistrat economii nesemnificative de circa 1%“. Potrivit INS, cele mai mici economii (până în 10% din veniturile totale) s-au regăsit la gospodăriile cu cel puțin 3 - 4 copii (8%), la persoanele singure (7,5%), la cele cu persoane din grupa de vârstă 15 - 24 ani (7,1%) și la cele conduse de persoane cu nivel de pregătire primar (4,5%). Pe de altă parte, la gospodăriile celor cu nivel superior de pregătire, veniturile au depășit cheltuielile cu circa 15%. „Diferența dintre veniturile și cheltuielile gospodăriilor din mediul rural a fost, în 2015, de 10,1%, iar în mediul urban s-au înregistrat, în medie, economii care au reprezentat 13,9% din veniturile totale“, mai spun cei de la INS. Anul trecut, venitul total mediu a fost de 2.686,8 lei lunar pe gospodărie.

Taguri articol


12