Și totuși, comisia care o va audia pe Kovesi va fi înființată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și totuși, comisia care o va audia pe Kovesi va fi înființată

Politică 08 Mai 2017 / 16:33 570 accesări

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat că, marți, va fi votată Comisia de anchetă privind alegerile din 2009. „Mâine (marți, n.r.), după intervenţia preşedintelui în plenul reunit, va fi un plen reunit în care se va hotărî înfiinţarea comisiei, componenţa, obiectivele şi modificări la Regulamentul comun“, a declarat luni Dragnea. Liderul PSD a precizat că nu crede că va mai conduce Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, el arătând că nu a fost niciodată hotărât în această privinţă. Amintim că, în urmă cu câteva zile, jurnalistul Dan Andronic dezvăluia că șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, fostul general SRI Florian Coldea şi fostul director SRI George Maior au lăsat să se înțeleagă faptul că cei trei ar fi pus umărul la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Preşedintele PSD declara că intenţionează să prezideze comisia care va ancheta alegerile din 2009, Liviu Dragnea precizând că vor fi chemate toate persoanele despre care sunt date că ar fi avut vreo implicare în alegerile prezidenţiale din 2009.

Taguri articol


12