Și tu poți învăța limbajul semnelor printr-o aplicație!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră în România

Și tu poți învăța limbajul semnelor printr-o aplicație!

Social 21 Martie 2018 / 12:03 3131 accesări

După o lungă perioadă în care persoanele cu deficiențe de auz au fost practic ignorate, se întâmplă ceva bun în sensul integrării acestora. O aplicație gratuită a fost concepută pentru achiziționarea limbajului semnelor, folosit de persoanele cu hipoacuzie sau surde. Proiectul, în valoare totală de 218.715 lei, din care 85% a fost acoperită din finanțarea Fundației Orange, prin fondul de finanțare Lumea prin Culoare și Sunet, a fost dezvoltat de Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual (ANIALMG). Aplicația promovează și dezvoltă limbajul mimico-gestual în rândul tuturor celor interesați, dar și serviciile de interpretariat.

În România sunt 23.000 adulți și 2.000 de copii cu deficiențe de auz, însă aplicația poate fi folosită de către oricine este interesat să învețe limbajul semnelor. Este disponibilă gratuit în Google Play și App Store și este utilă în primul rând persoanelor cu deficiențe de auz, dar și persoanelor din instituțiile de învățământ special sau familiilor ori prietenilor care doresc să-și îmbunătățească vocabularul și expresiile în limbajul mimico – gestual. Utilizarea acesteia a fost promovată în 10 instituții și școli speciale din Cluj Napoca, București, Timișoara, Iași, Alba Iulia, Craiova, Buzău și Vicovu de Sus, județul Suceava și, pentru a putea fi folosită în mod curent în activitățile școlare și extrașcolare, instituțiile au fost dotate cu 54 tablete care vin în sprijinul celor peste 400 de persoane cu deficiențe, voluntari și cadre didactice.

Cum funcționează aplicația - punte de comunicare

Aplicația dlmgLSR este o continuare a proiectului în parteneriat cu Fundația Orange, prin care s-au dezvoltat două site-uri www.dlmg.ro și www.ailg.ro, care conțin un dicționar cu descrierea a 6.000 semne și expresii video, precum și o colecție de povești interpretate în limba semnelor. „Vedem o nevoie reală, mai ales în viața copiilor cu deficiențe de auz, să-și manifeste emoțiile, curiozitatea intelectuală și talentul artistic, dar în limba proprie, cea a semnelor. De aceea am ales să construim prin această aplicație o punte de comunicare între oamenii cu deficiențe de auz și vorbire și cei din jurul lor, pentru o implicare mai activă a primilor în viața comunității”, a declarat Rodica Bogdan, manager al proiectului „Aplicație în limba semnelor - dlmgLSR”. „Eu știu deja limbajul mimico-gestual și, chiar dacă îl folosesc în fiecare zi, aplicația mi-a îmbogățit vocabularul cu mai multe cuvinte și expresii noi. Mă bucur că sunt și oameni care pot să audă și să vorbească, dar totuși vor să învețe limba noastră și să ne înțeleagă mai bine, atunci când încercăm să comunicăm cu ei.”, a explicat Sara Rebeca Sabău, una dintre persoanele cu deficiențe de auz care a utilizat deja aplicația.

ANIALMG a fost fondată în 2008, la inițiativa unui grup de persoane surde, pentru a asigura șanse egale pentru persoanele cu deficiențe de auz prin promovarea limbajului mimico – gestual, prin asigurarea serviciilor de interpretariat de calitate și prin oferirea oportunităților de formare și colaborare pentru interpreți. Asociația are numeroase colaborări la nivel internațional, activități de formare profesionala pentru interpreți în limbajul semnelor în beneficiul persoanelor surde.



12