Gest incredibil al unei femei în vîrstă de 33 de ani, din oraşul Năvodari, care, duminică seara, şi-a aruncat băieţelul de numai patru luni în canalul ce traversează Satul de Vacanţă. Oamenii legii spun că Mihaela Cristea a fost zărită de cîţiva trecători chiar în momentul în care a dus pe mal căruciorul în care se afla copilul şi i-a dat drumul în apă. După ce martorii au început să ţipe la ea, spun anchetatorii, femeia s-a speriat şi a sărit în canal după micuţ, reuşind să-l aducă la mal. Martorii au sunat imediat la 112, iar la locul incidentului a sosit o ambulanţă. După ce i-au dat bebeluşului primul ajutor, paramedicii l-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat în Secţia de Terapie Intensivă. Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie au reţinut-o pe Mihaela Cristea pentru audieri. Aceasta le-a spus poliţiştilor că, de fapt, căruciorul a fost împins în apă de fiica sa, în vîrstă de un an şi opt luni, care se afla lîngă ea. Cei care au asistat la scena inimaginabilă sînt, însă, convinşi că femeia a încercat să-şi ucidă copilul. Vecinii Mihaelei Cristea spun că aceasta se îmbată frecvent şi îşi bate copiii. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) au deschis, la rîndul lor, o anchetă. “Am aflat că astăzi (ieri – n.r.), femeia a mers la spital pentru a-şi externa băieţelul, dar medicii nu i-au dat voie să îl ia acasă. În cazul în care se va dovedi că Mihaela Cristea a încercat să îşi omoare copilul, bineînţeles că acesta nu se va întoarce în grija ei. De asemenea, vrem să aflăm care este comportamentul părinţilor şi faţă de fetiţa de un an şi opt luni şi în ce condiţii este crescută micuţa. Dacă situaţia o va impune, ambii copii ar putea fi incluşi în sistemul de protecţie socială”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvînt al DGASPC Constanţa. Mihaela Cristea este cercetată de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.