Migrenele tot mai frecvente au împins-o pe o constănţeancă la un gest extrem: ea şi-a pus capăt zilelor, dîndu-şi foc în garajul casei sale. Evenimentul s-a petrecut, duminică seara, într-o gospodărie din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu. Şocanta descoperire a cadavrului parţial ars a fost făcută de unul dintre vecini, care a alertat imediat poliţia locală. Oamenii legii spun că pe trupul neînsufleţit al Rodicăi Armaschi, de 51 de ani, se puteau observa urme de arsuri, în special în zona capului. Din cercetările efectuate ulterior, poliţiştii au aflat că, profitînd de lipsa soţului său, Giorgio Armaschi, femeia s-a încuiat în garaj şi s-a autoincendiat. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi avut probleme medicale grave, iar zilele i-ar fi fost numărate. Ea ar fi apelat la acest gest extrem din cauza durerior de cap foarte puternice, care o chinuiau tot timpul. Deşi a consultat mai mulţi medici, inclusiv din Bucureşti, starea femeii nu s-a îmbunătăţit ci, dimpotrivă, s-a agravat, împingînd-o la sinucidere. Anchetatorii spun că nu există suspiciuni cu privire la modul în care femeia a murit. Trupul ei neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa, pentru efectuarea necropsiei care va stabili cu exactitate cauza decesului.