Un tânăr din localitatea constănţeană Cuza Vodă a ajuns, ieri după-amiază, în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa după ce a fost înjunghiat de tatăl său. Oamenii legii spun că, pe fondul consumului de alcool, Mihai Franţ, de 60 de ani, a avut o discuţie mai aprinsă cu fiul său, Daniel Iancu, de 25 de ani. Scandalul a izbucnit după ce tatăl i-a reproşat fiului că nora este infidelă. În timpul altercaţiei, Mihai Franţ a scos un cuţit din buzunar şi l-a înjunghiat în piept pe Daniel Iancu, în apropierea inimii. Tânărul a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Medgidia, iar după ce a fost stabilizat a fost transferat la SCJU Constanţa pentru primirea de îngrijiri medicale de specialitate. La scurt timp de la producerea incidentului, agresorul a plecat de la domiciliu, poliţiştii reuşind să îl reţină abia după câteva ore de căutări. În timpul audierilor, acesta a declarat că, după ce ambulanţa i-a luat fiul, a plecat la un bar din localitate pentru a consuma băuturi alcoolice. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării vătămărilor suferite, poliţiştii urmează să ia măsurile legale ce se impun împotriva agresorului.