Un bărbat din localitatea constănţeană Hârşova riscă ani grei de închisoare după ce a fost la un pas să îşi omoare fratele. Poliţiştii spun că incidentul a avut loc, marţi noapte, în casa unde cei doi locuiesc. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în seara respectivă cei doi, Ionuţ şi Victor Lupuţ, în vârstă de 39 de ani şi respectiv 38 de ani, au consumat împreună mai multe băuturi alcoolice. La un moment dat, din cauza unor neînţelegeri mai vechi, Ionuţ a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat fratele. Victor Lupuţ a fost transportat de urgenţă la spital unde a rămas internat. Expertiza medico-legală a stabilit faptul că rana suferită în zona abdominală i-a pus victimei viaţa în pericol. Ionuţ Lupuţ a fost reţinut pe bază de ordonanţă urmând a fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor.