Şi-a însuşit peste 20.000.000 de lei în detrimentul copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi-a însuşit peste 20.000.000 de lei în detrimentul copiilor

Eveniment 08 Iulie 2015 / 00:00 969 accesări

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Georgia Ioana Deaconu, vicepreședintă a Asociației „Tineri Pentru Viitor”, la data faptelor. În sarcina inculpatei s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracțiuni, ambele în formă continuată, dintre care una cu consecințe deosebit de grave); schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată; fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 28.10.2009 - 03.02.2011, în cadrul derulării proiectului „Increasing Employability Through Vocational Training And Project Management Practice”, al cărui beneficiar era Asociația „Tineri Pentru Viitor”, inculpata a prezentat, prin cinci acţiuni diferite, Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), atât la momentul încheierii contractului, cu ocazia depunerii rapoartelor intermediare în vederea obţinerii celor patru tranşe intermediare, cât şi la depunerea raportului final, pentru obţinerea ultimei tranşe de plată, documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, obținând pe nedrept fonduri europene în valoare de 84.953 euro. În același context, în perioada în perioada 07.05.2010 - 12.10.2011, inculpata Georgia Ioana Deaconu a schimbat, fără drept, destinaţia unei părţi din sumele de bani primite cu titlu de avans (26.796,24 euro), pentru cheltuieli de transport şi subzistenţă ale participanţilor la proiect, efectuând cumpărături de la diferiţi comercianţi din municipiul Bucureşti.

Conform contractului respectiv, ANPCDEFP s-a angajat să asigurare finanțarea costurilor proiectului până la suma totală de 85.760 euro, compusă din grant acordat pentru cheltuieli privind activități de organizare și monitorizare a implementării proiectului, cheltuieli privind pregătirea pedagogică culturală și lingvistică a participanților, cheltuieli de subzistență și cheltuieli legate de transport, având drept scop deplasarea în Spania şi Italia a unui număr de 32 de persoane (4 serii de câte 4 persoane pentru fiecare dintre cele două țări anterior menționate) în vederea participării la un training în domeniul managementului de proiect.

În perioada 11.05.2010 - 03.02.2011, inculpata a întocmit, prin patru acţiuni distincte, cu date contrare realităţii, şi a semnat în numele preşedintelui Asociaţiei „Tineri Pentru Viitor“, imitând semnătura acestuia, trei rapoarte intermediare şi un raport final (înregistrate la ANPCDEFP), iar ulterior a folosit aceste înscrisuri în vederea primirii de la ANPCDEFP a sumei totale de 69.241 euro, cu ocazia implementării proiectului mai sus amintit. De asemenea, în cadrul proiectelor “Școala Pentru Toți”, „Școala Vine La Tine Acasă”, „Și Tu Poți Merge La Școală”, „Școala - o Necesitate, nu un Drept” inculpata Deaconu a folosit 6 înscrisuri care conțineau date false, inexacte (4 certificate de atestare fiscală, câte unul pentru fiecare proiect și două acorduri de parteneriat încheiate cu două asociații), ultimele două fiind folosite pentru a corespunde cerinţei privind existenţa unor parteneri, în vederea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și cu ajutorul cărora a reușit obținerea de finanțare nerambursabilă din fonduri europene în sumă totală de 21.139.668 lei.

Astfel, inculpata Deaconu Georgia Ioana a alterat, de patru ori, conținutul aceluiași certificat de atestare fiscală eliberat de autoritatea competentă la cererea unei asociații de tineret, în care, prin prelucrarea cu echipamente electronice, a inclus date referitoare la Asociaţia „Tineri Pentru Viitor“ care dovedeau, în mod nereal, lipsa datoriilor acesteia la bugetul de stat, în scopul de a putea accesa fonduri europene nerambursabile în programe POS DRU.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător, în limita sumelor de 21.139.668 lei şi  85.760 euro, asupra unor bunuri imobile și sume de bani ce aparțin inculpatei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și asigurătorie dispusă în cauză.



12