23 Noiembrie 2024, 22:34
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din localitatea constănţeană Valu lui Traian şi-a pus capăt zilelor, ieri dimineaţă, din cauza unor probleme medicale. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit chiar de fiul acestuia, atârnând în ştreang. Oamenii legii spun că Nicolae Dicu suferise mai multe intervenţii chirurgicale în urmă cu puţin timp şi, cel mai probabil, s-a sinucis pe fondul unei depresii. Bărbatul a lăsat un bilet în care şi-a cerut scuze familiei pentru ceea ce urma să facă. Nicolae Dicu era divorţat şi locuia împreună cu fiul său. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.