Şi-a revăzut ţara după o jumătate de secol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un militar israelian a revenit pe plaiurile natale cu ajutorul... aplicaţiei "Cooperative Mako"

Şi-a revăzut ţara după o jumătate de secol

Eveniment 05 Iulie 2006 / 00:00 992 accesări

Regimul comunist, care a îngrădit personalităţi şi mentalităţi timp de peste 45 de ani, a determinat numeroase persoane să emigreze în ţări care ofereau posibilitatea unei vieţi lipsite de griji, departe de casă. Românii au plecat în ţări din Europa Occidentală sau în Statele Unite ale Americii, printre cei care au ales calea libertăţii, numărîndu-se şi evreii născuţi în ţara noastră. Dorul de locurile natale ale strămoşilor lor, leagăn de cultură şi civilizaţie, dar şi rigorile unui sistem opresiv, multilateral dezvolat, au făcut ca cei mai mulţi evrei să-şi îndrepte paşii către Israel. Printre cei plecaţi cu bocceluţa în spinare spre "tărîmul făgăduinţei" s-a numărat şi familia Segal. Patru la număr, doi copii însoţiţi de mamă şi bunică, ultimii descendenţi ai familiei Segal, au părăsit Bucureştiul în anul 1964. "Nu prea îmi mai aduc aminte cum a fost atunci. Ştiu doar că mama şi bunica ne-au luat pe mine şi pe fratele meu, ne-au dus pe aeroport şi ne-au spus că, în curînd, vom fi liberi. Nu am înţeles decît mai tîrziu ce vroiau să spună. Cînd am ajuns în oraşul Petohtiva, din Israel, mama mi-a schimbat numele din Iulian în Jacob", a declarat lt. cmdr. Jacob Segal. Ofiţerul israelian povesteşte că a trăit vremuri grele, mai ales că, în 1964, Israelul era angrenat în conflicte cu vecinii săi arabi. A reuşit să supravieţuiască, iar la 18 ani s-a înrolat în armată. După satisfacerea stagiului militar a decis să devină ofiţer. "Nu am uitat limba română, pentru că în familie aşa comunicam. Chiar dacă mama îmi povestea lucruri deosebit de frumoase despre ţara noastră, despre Bucureşti şi despre munţii din România, nu am ajuns niciodată aici. Vizita în România mi-a îndeplinit visul şi emoţia pe care am simţit-o cînd am atins pămîntul pe care m-am născut nu poate fi descrisă. Am lăcrimat şi, timp de 15 minute, nu am putut rosti nici un cuvînt", a continuat Jacob Segal. Ofiţerul israelian a reuşit să îşi revadă ţara pe care o cunoştea doar din amintiri vagi şi poveşti spuse de mama sa cu ajutorul exerciţiului militar internaţional "Cooperative Mako 06", care a avut loc în portul Constanţa şi în Marea Neagră timp de două săptămîni. "Cînd am aflat că nava Eilat, care a participat la aplicaţia militară internaţională, va ajunge în România, am cerut acordul şefilor mei să pot veni şi eu. Este pentru prima dată cînd o navă israeliană ajunge în portul Constanţa, dar şi cînd participă la o misiune NATO", a adăugat lt. cmdr. Jacob Segal. Mai mult decît atît, dorul de ţara în care s-a născut şi pe care nu a apucat să o cunoască i-a fost menţinut constant de mama sa care în fiecare an vine în vizită în România. "Cînd am ajuns în Israel, mama s-a recăsătorit cu un bărbat, care, la fel ca şi noi, plecase din România. Fosta soţie a acestuia a rămas la Braşov, iar mama, a cunoscut-o şi a rămas în relaţii foarte bune cu ea. Astfel, în fiecare an, mama petrece o lună în Braşov", a mai spus lt. cmdr. Segal. Ofiţerul israelian îţi doreşte foarte mult să vadă "spada" (zăpada). "Ţin minte acea senzaţie de rece, de gheaţă, pe care nu am mai simţit-o de cînd aveam şase ani. Am încercat să le-o descriu copiilor mei, am comparat-o cu îngheţata, dar nu este acelaşi lucru", a continuat Jacob Segal. Ofiţerul are doi copii, un băiat de 18 ani şi o fiică de 13, care ştiu multe lucruri despre România şi pe care şi-a propus să îi aducă aici chiar în acestă toamnă. "Fiica mea are temperament latin. Este ca mine, pentru că şi eu mă consider latin. Este veselă, rîde mult, se bucură de viaţă. Românii sînt oameni calzi, cu suflet bun, ospitalieri. La fel este şi Yovan, fiica mea", a mai spus lt. cmdr. Segal. Ofiţerul israelian a povestit că soţia şi cumnata lui au învăţat româneşte, pentru a şti tot ce se vorbeşte în casă. Constanţa i s-a părut israelianului cu suflet românesc, un oraş plin de istorie, dar a rămas mirat de faptul că foarte puţine persoane îl aleg drept destinaţie turistică. "Este păcat că la Constanţa şi în Mamaia nu sînt turişti. Am înţeles că toată lumea se duce la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, dar nu prea înţeleg de ce face asta, deoarece acolo au doar mare şi nisip, dar aici există muzee, arhitectură şi multă istorie", a declarat Jacob Segal. Şi ceilalţi militari israelieni au fost încîntaţi de Constanţa, mai ales pentru că Jacob Segal le-a recomandat cele mai gustoase mîncăruri româneşti. Deasemenea ei şi-au făcut provizii de fructe, şi au cărat pe vapor lădiţe cu cireşe şi struguri al căror gust li s-a părut mult mai bun decît al fructelor din ţara lor. Lt. cmdr. Jacob Segal şi-a luat la revedere de la ţara în care s-a născut, însă, a promis că se va întoarce peste cîteva luni pentru a putea vizita toată România.



12