Şi-a snopit în bătaie fratele sinucigaş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şi-a snopit în bătaie fratele sinucigaş

Eveniment 28 Iulie 2008 / 00:00 1287 accesări

Un constănţean, care a încearcat de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor, a ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce a fost snopit în bătaie de fratele său, care l-a găsit, din nou, atîrnînd în ştreang. Istoria s-a repetat, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în casa fraţilor Burlacu din Cernavodă. Anchetatorii au stabilit că fraţii Lucian şi Sorin Ionel Burlacu, de 35 şi respectiv 40 de ani, locuiesc împreună de mai mult timp. Cei doi nu au parte de o convieţuire liniştită întrucît Lucian Burlacu, fratele mai mic, încearcă să-şi ia zilele de cîte ori suferă un eşec. De fiecare dată însă, el a avut noroc cu fratele său, care l-a salvat, chiar în ultimul moment. Aşa s-a întîmplat şi sîmbătă noaptea, cînd, după ce s-au cinstit cu mai multe pahare de băutură, Sorin Ionel a ieşit afară la o plimbare, lăsîndu-şi fratele depresiv singur. Cuprins de gînduri negre şi ameţit de băutură, bărbatul şi-a pus ştreangul de gît. A fost găsit însă de fratele său, care şi-a ieşit din fire şi i-a tras o bătaie zdravănă. Numai poliţiştii chemaţi de vecinii speriaţi l-au salvat pe sinucigaş din mîinile fratelui mai mare. Ambulanţa l-a transportat pe sinucigaş la Spitalul din Cernavodă. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio - facial, hematom frontal prin agresiune şi plagă contuză pleoapă superioară stîngă. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul din Medgidia, unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Poliţiştii urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei în funcţie de numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea bărbatului.

Taguri articol


12