A tras o sperietură soră cu moartea când a văzut că spre maşina lui se îndreaptă un tir, dar a avut prezenţa de spirit de a se arunca în ultima clipă pe locul din dreapta faţă. Accidentul s-a petrecut ieri după-amiază, în municipiul Medgidia. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, S.M.B. se afla la volanul unui tir tractat de un alt autotractor, pe strada Călugăreni, din Medgidia. La intersecţia cu strada Română, într-o curbă, spun poliţiştii, legătura dintre cele două autovehicule s-a rupt. Tirul tractat, pe care şoferul nu a avut cum să-l controleze, a avariat trei autoturisme parcate în zonă. Conform poliţiştilor, mastodontul şi-a continuat drumul, izbind o a patra maşină staţionată, la volanul căreia se afla un bărbat. Norocul acestuia a fost că a avut timpul şi luciditatea de a se arunca pe locul din dreapta, înaintea coliziunii. În urma impactului, acesta a fost rănit la picior. El a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.