Din satul constănţean Strunga, ascuns printre dealurile comunei Oltina, au mai rămas doar vreo trei case, în care locuiesc cinci suflete, rupte, parcă, de restul lumii. Şi poate că nu ar mai fi fost nici acestea dacă, în urmă cu opt ani, nu s-ar fi ridicat aici Mănăstirea Strunga, unde se află, în prezent, opt maici. „În satul părăsit de aproape 30 de ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost înfiinţată Mănăstirea Strunga, pe 1 octombrie 2004, pentru a reaprinde candela ortodoxiei, astfel încât să lumineze mereu în această pustietate”, povesteşte maica stareţă Filareta Băltăreţu, care a venit la lăcaşul de cult pe 1 octombrie 2005. Atunci când a venit, schitul oferea o imagine dezolantă: maicile (mai puţine la număr la acea dată) dormeau într-o clădire abandonată, iar terenul pe care se înalţă astăzi mănăstirea era doar „o mare de ciulini, prin care mai întâlneai câţiva şerpi”. Singura clădire era casa de rugăciune construită pe vremea când satul era dezvoltat. „În 1836, locuitorii satului Strunga au ridicat o casă de rugăciuni, din nuiele. Pentru că era în timpul ocupaţiei otomane, lăcaşul de cult nu a putut fi sfinţit, de aceea nu a purtat numele de biserică. În 1934, la aproape o sută de ani, sătenii au dărâmat casa de nuiele şi au ridicat în loc o clădire nouă, care avea acelaşi scop, dar care nici de această dată nu a fost sfinţită”, mai spune maica stareţă.

COLECTE ÎN ÎNTREAGA ŢARĂ Pentru a putea transforma terenul plin de ciulini într-o oază de pace sufletească, deschisă oricui are nevoie de îndrumare, măicuţele s-au înarmat cu răbdare, voinţă şi multă credinţă în semenii lor. Au străbătut întreaga ţară pentru a aduna banii de care aveau nevoie pentru achiziţionarea materialelor de construcţii. În 2006 a început construcţia la corpul de chilii, în care măicuţele s-au mutat pe 7 noiembrie 2007. Povestea finalizării chiliilor este una care a mişcat multă lume. În 2006, mănăstirea avea mai multe datorii la furnizorii de materiale de construcţii. Neştiind încotro să apuce, maica stareţă a scris o scrisoare către un cunoscut om de afaceri român, cerându-i ajutorul. Nu a mai fost, însă, nevoie. „Eram la hramul Mănăstirii Colilia, când am întâlnit o femeie care, aflând despre ce este vorba, a donat mănăstirii 10.000 de lei noi. Am considerat acest gest o minune a Maicii Domnului”, a spus Filareta Băltăreţu. În timp, cu efortul susţinut al maicilor, lucrurile au început să intre pe făgaşul normal. „În 2008, IPS Teodosie s-a îngrijit şi ne-a trimis şi preot slujitor şi duhovnic, în persoana părintelui Gherasie Vizireanu. De atunci, el se îngrijeşte de mănăstire atât din punct de vedere duhovnicesc cât şi în ceea ce priveşte treburile gospodăreşti, fiind alături de obştea de maici şi de pelerinii care vin pe aceste meleaguri”, a mai spus maica stareţă.

BISERICĂ NOUĂ Tot în 2008, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului şi cu ajutorul românilor milostivi din toată ţara, s-a pus temelia bisericii mănăstirii, care a fost finalizată şi sfinţită în 2011. Chiar dacă schitul are o nouă biserică, maicile nu au uitat casa de rugăciune. Astfel, sâmbătă a avut loc slujba de sfinţire a clădirii, oficiată de IPS Teodosie. La slujbă au venit atât credincioşi din Constanţa, cât şi din Călăraşi. „Am venit împreună cu nepotul de un an, a cărui naştere este un adevărat miracol, pe care îl datorăm părintelui Gherasim şi rugăciunilor maicilor de la această mănăstire. 15 ani s-au chinuit fiul cu nora să facă un copil şi nu au reuşit. După ce au venit aici s-a întâmplat minunea şi s-a născut Andrei”, a spus, emoţionată, Niculina Memet, din Călăraşi. Potrivit părintelui slujitor Gherasim, la mănăstire vin foarte mulţi credincioşi din Călăraşi pentru a se ruga. „Sunt copiii mănăstirii, care au ajutat, din punct de vedere financiar, la ridicarea acesteia. Au văzut că este nevoie de ajutor, şi au ajutat, dorind să-şi adune comori în cer, şi nu pe pământ”, a spus părintele Gherasim.